Ultimele stiri
FOTO | Casa din Arad care-i surprinde pe trecători. De ce este specială și cine locuiește în ea
O casă din Vladimirescu atrage atenția tuturor celor care trec pe lângă ea, iar mulți șoferi opresc special pentru a face fotografii.
Liberalii depun moţiune simplă pentru demiterea lui Oprea şi propun comisie de anchetă
Liberalii au discutat în acestă dimineaţă cazul poliţistului mort în misiune, în timp ce însoţea coloana oficială a lui ministrului de Interne. Alina Gorghiu şi Cătălin Predoiu i-au cerut demisia …
Gabriel Oprea: Eu nu am ştiut că a fost un accident. Am aflat după
Gabriel Oprea a făcut prima declaraţie după accidentul în care a murit un poliţist din coloana oficială. Acesta a precizat că nu a ştiut că s-a petrecut un accident, întrucât în seara tragediei, la …
În magazinele din Arad a venit deja Crăciunul. Au apărut raioanele cu decorațiuni
Marile magazine din Arad au început deja să ne introducă în atmosfera lunii cadourilor, amenajând raioane dedicate Crăciunului.
Avioanele de la Şiria zboară la fiecare sfârşit de săptămână (FOTO-VIDEO)
Este cât se poate de adevărat că odată ce ai prins plăcerea de a zbura vei dori mereu sa zbori, este ceva frumos şi înălţător iar toţi cei care au încercat zborul cu avionul sau motodelta, băieţi sau …
Primul pas greşit: FC Hunedoara - CS Ineu 5-2
La prima experienţă oficială echipa feminină de fotbal a Ineului a suferit primul eşec abia în runda a 4-a a ligii secunde.
Sfântul Dumitru. Ce nu trebuie să faci în această zi. Sub nicio formă
In traditia populara, SFANTUL DUMITRU usuca toate plante si dezfrunzeste codrul, fiind cel care descuie iarna. De asemenea, exista credinta ca pe 26 octombrie, de SFANTUL DUMITRU, caldura intra in pamant si gerul incepe a-si …
Dublu eşec al AMEFEI Arad şi în bazinul studenţilor
Poloiştii AMEFEI s-au întors cu 2 eşecuri din bazinul celor de la Sp. Studenţesc.
UTA arată din ce în ce mai bine. "Luăm fiecare meci în parte, rămâne de văzut ce va fi"
UTA nu mai iartă nimic de 3 runde. Iar echilibrul din seria secundă face ca ierarhia să se modifice aproape cu fiecare etapă. Alb-roşii suflă în ceafa liderului după succesul cu 4-0 de la Oradea.
LIGA 4 Arad, etapa a 9-a. Ch. Criş schimbă liderul
Voința Mailat – CS Glogovăț 2-2 (Vidican, Debattisti / Vîrtaci, Mărculescu) Aqua Vest – Păulișana Păuliș 1-1 (Higyed / Liga aut.) Unirea Sîntana – Șoimii Lipova 2-0 (Cl Popa 2) Frontiera …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …











