Ultimele stiri
FOTO | CARNAGIU pe autostradă, lângă Nădlac. Un autocar românesc a fost implicat într-un carambol / UPDATE: Bilanțul victimelor este de cinci morți și 12 rănți
Cel puţin trei persoane dintr-un autocar românesc au murit, iar zece au fost rănite, miercuri dimineaţă, în urma unui accident în lanţ produs pe Autostrada Paneuropeană, în Ungaria, la aproximativ …
UTA va juca la Şiria
Conform uta-arad.ro, conducerea clubului UTA a decis că echipa va disputa meciurile rămase din returul stagiunii 2016-2017 pe arena din Șiria. Motivele principale sunt: 1. Eliberarea cât mai rapidă a arenei …
3 medaliaţi ai Astrei la Naţionalele de seniori. Mihai Mihuţ a devenit Maestru al Sportului
Finala Campionatului Naţional individual de seniori la lupte greco-romane, competiţie desfăşurată la Reşiţa, a adus rezultate notabile în dreptul celor de la CS Astra Arad. Mihai …
Piața Catedralei va deveni un spațiu pietonal, decizia fiind luată de Consiliul Local
Conform primarului Gheorghe Falcă, consilierii locali au aprobat în unanimitate, în ultimii ani, două planuri urbanistice zonale privind transformarea pieței într-un spațiu pietonal.
Consiliul Judeţean lansează programul City Break în Arad, la Târgul Naţional de Turism!
Judeţul Arad participă în perioada 16-19 februarie la Târgul Naţional de Turism, organizat la Romexpo, în Bucureşti. Este cea mai semnificativă reprezentare a Aradului la un târg de profil din ţară, …
UTA vs. Poli, în Cupa României!
La Casa Fotbalului s-a tras la sorţi meciurile din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României Under 19. UTA urmează să întâlnească ACS „Poli” Timişoara, arădenii evitând echipe …
Exponatul lunii februarie la Complexul Muzeal Arad - compoziţia ”Cântec de primăvară”, compozitor Emil MONŢIA
În luna februarie muzeul arădean comemorează 52 de ani de la moartea compozitorului EMIL MONȚIA, iar cu acest prilej este prezentată publicului, în premieră, partitura ”CÂNTEC DE PRIMĂVARĂ”, …
Cantonament reuşit pentru grupa 2004-2005 a Viitorului Arad (FOTO)
La începutul acestei luni, din 5 şi până în 10 februarie grupa de copii născuţi 2004-2005 a clubului Viitorul Arad a efectuat un cantonament la Gyula. În cocheta localitate din ţara vecină antrenorii …
Cinci turci și un sirian au fost prinși în Nădlac ascunși într-un TIR
Șase migranți din Turcia și Siria au fost prinși, în noaptea de luni spre marți, încercând să iasă ilegal din țară prin Vama Nădlac II, ascunși în remorca unui TIR care transporta poliester …
Gimnastul arădean Gabi Bocşer, la „Românii au talent”!!!
Gimnastul clubului CSUAV Arad, Gabriel Bocşer, urcă pe scenă! Şi nu oriunde ci în cadrul showului „Românii au talent”. Sportivul anului în Arad în urmă cu 2 ani, …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











