Vremea Romania, Arad 10°C

Stiri Arad

UTA începe mâine aventura în Liga a II-a. Alb-roşii au parte de un duel tare

UTA începe mâine aventura în Liga a II-a. Alb-roşii au parte de un duel tare
Comentează 0

Începe noul sezon al Ligii a II-a. La start se află, din nou, UTA. După promovare trupa lui Roland Nagy a încput munca dificilă de a crea un grup care să facă faţă meciurilor ce se anunţă dificile. Începând choar de mâine, când în Arad poposeşte, fosta prim-divizionară, Gaz Metan Mediaş. Alb-roşii vor conta în acest sezon pe un lot de 25 de fotbalişti. „Suntem acoperiți pe toate posturile, avem dubluri peste tot, tot ce mi-aș dori ar fi ca fotbaliștii mei să fie feriți de accidentări. Avem parte de un început de campionat greu, dar, în același timp, frumos. Întâlnim echipe cu tradiție, unele dintre ele în reconstrucție, altela, ca și Mediașul, cu continuitate și dorință clară de a promova imediat din Liga a 2-a.”, a spus antrenorul Roland Nagy. 

Un meci special pentru noul secund al UTA-ei, Cristian Todea, care a cunoscut satisfacţii în tricolul medieşenilor, fiind chiar şi căpitanul Gaz Metanului. „Mă leagă amintiri frumoase de Gaz Metan, au fost ani buni pentru mine din punct de vedere profesional, dar sufletul mi-a rămas mereu la UTA. Sunt 100% legat sentinmental de acest club, de acest oraș, care e casa mea”, a spus Cristi Todea.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite