O zi în plus pentru mamografii la Spitalul Județean
Luna Octombrie este dedicată - la nivel mondial - conștientizării și prevenirii cancerului de sân, iar tema din acest an pune accent pe depistarea precoce, prin efectuarea unei ecografii sau mamografii de screening pentru femeile fără simptome și consult medical prompt pentru orice modificare apărută la nivelul sânului.
Pornind de la tema campaniei și pentru că în prezent, toate locurile din programul normal de lucru sunt complet ocupate pentru următoarele două luni și jumătate, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis suplimentarea cu o zi a investigațiilor mamare aferente lunii octombrie.
Astfel, investigații de tip ecografie mamară și mamografie vor fi efectuate de dr. Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală împreună cu asist. med. lic. Csilla Andraș, sâmbătă 31 octombrie, pe parcursul a 12 ore.
„Lista de programări pentru investigațiile mamare este plină, până la finele anului. Ne dorim să efectuăm examinări mamare de control sau în scop preventiv pentru cât mai multe femei, însă avem un număr limitat de locuri. Tocmai de aceea ne-am gândit că o zi suplimentară, în afara programului de lucru ar fi binevenită. Pe parcursul zilei de sâmbătă vom fi la spital între orele 08.00 și 20.00 și vom efectua investigații în funcție de nevoile pacientelor”, a precizat dr. Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală.
Investigațiile sunt decontate, fiind necesare doar un bilet de trimitere emis de medicul de familie sau de un medic specialist, cardul de sănătate și cartea de identitate. Deoarece locurile sunt limitate - o investigație durează în jur de 20 de minute – investigațiile se realizează strict în urma unei programări telefonice.
Programările pentru sâmbătă 31 octombrie se pot efectua la numărul de telefon: 0730 110 208, de astăzi și până vineri, 30 octombrie, între orele 08.00 -16.00.





















