Sesiune de instruire pentru utilizarea noilor instrumente digitale şi îmbunătățirea serviciilor pentru contribuabili la ANAF
Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) a organizat, în perioada 21-23 octombrie 2026, o sesiune de instruire pentru echipa de management a instituției din întreaga țară, în cadrul căreia au fost prezentate stadiul evoluției digitalizării instituției și aplicațiile dezvoltate în perioada 2021–2026, o parte dintre acestea fiind finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Sistemul SFERA, pus în producție în iunie 2026, centralizează aplicațiile aferente celor 252 de baze de date ale autorităților fiscale. Platforma APIC/Big Data integrează datele A.N.A.F. pentru analiza de risc, iar primul său modul funcționează deja pe platforma de intranet a instituției. A fost prezentat și sistemul de gestionare a activității juridice, finanțat prin PNRR.
De asemenea, au fost prezentate noile aplicații prin care sunt interconectate date din diverse sisteme pentru analiza de risc. Aplicațiile răspund direcțiilor asumate prin PNRR privind interconectarea bazelor de date și analiza de risc.
Un element central de interes a fost reprezentat de serviciile pentru contribuabili care eficientizează interacțiunea contribuabililor cu administrația fiscală şi reduc numărul deplasărilor la ghișeu: asistentul virtual ANA, lansat la 26 ianuarie 2026 și disponibil în portalul A.N.A.F., SPV, call center și aplicația mobilă, întâlnirile video cu autoritatea fiscală, pentru care au fost instruiți 3.073 de funcționari, platforma eLicitațiiANAF, lansată la 30 martie 2026, și aplicația iBon, prin care cetățenii pot verifica bonurile fiscale.
În cadrul sesiunii de instruire au fost detaliate și cele două aplicații gratuite pentru contribuabilii care depun declarația informativă D406 (SAF-T): testele de consistență SAF-T, care permit identificarea și corectarea erorilor înainte de depunere, și decontul de TVA precompletat din SAF-T, care arată cum sunt interpretate datele contabile pentru decontul de TVA. Aplicațiile au fost dezvoltate în urma unui proiect pilot desfășurat cu 34 de contribuabili voluntari, sunt disponibile public din august 2026 și se află în testare până în noiembrie 2026. Contribuabilii sunt încurajați să le folosească și să transmită observațiile lor, pentru ca A.N.A.F. să opereze îmbunătățiri înainte de utilizarea acestora pe scară largă.
Printre proiectele prezentate s-a numărat şi o aplicație informatică, dezvoltată exclusiv cu resurse interne, care furnizează, în timp real, informații și analize privind încasările veniturilor bugetare. Instrumentul oferă echipelor interne A.N.A.F. o imagine actualizată asupra evoluției colectării veniturilor și accesul rapid la date și analize complexe, având ca obiectiv principal creșterea gradului de colectare a veniturilor fiscale.
Obiectivul sesiunii de instruire a fost dezvoltarea competențelor digitale ale echipelor de management din cadrul A.N.A.F., în vederea utilizării eficiente a noilor instrumente în procesele de management și în activitățile specifice administrației fiscale. Sesiunea a urmărit evidențierea modului în care digitalizarea contribuie la eficientizarea activității instituționale, la simplificarea procedurilor fiscale, la reducerea timpului necesar soluționării solicitărilor și la îmbunătățirea interacțiunii cu contribuabilii, prin servicii publice mai accesibile, mai rapide și mai transparente.
Efectele digitalizării sunt vizibile, atât la nivelul colectării, eficientizării activității A.N.A.F., cât şi în ceea ce priveşte interacțiunea contribuabililor cu administrația fiscală. Spațiul Privat Virtual are 3.888.211 de utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin PNRR.
Sursa foto: Facebook Agenția Națională de Administrare Fiscală





















