Ultimele stiri
Minune în Postul Paștelui: o femeie de 103 ani, care a supravieţuit gripei spaniole, s-a vindecat de coronavirus
O femeie din nordul Italiei, care va împlini vârsta de 104 ani în luna august, a învins maladia cauzată de noul tip de coronavirus, a anunţat cotidianul italian La Repubblica, citat de DPA, informează …
Dr. Virgil Musta: "Mai devreme sau mai târziu toată lumea va face boala!" Sfaturile medicului cu cei mai mulţi vindecaţi de Covid-19
Medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a precizat că nu este explicabilă și justificabilă atitudinea cadrelor medicale de a demisiona sau de a-și lua …
1000 de litri de dezinfectant produs la UAV pentru spitalele din regiune
Peste 1000 de litri de dezinfectant produs în laboratoarele Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a fost donat spitalelor din regiune, medicilor de familie și forțelor de ordine implicate în …
Dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului şi fără permis
Chiar dacă în plină pandemie ni se spune să rămânem în casă, mai multe persoane nu doar că ignoră măsura, dar mai şi comit infracţiuni. Din nefericire pentru ei, poliţiştii aflaţi la datorie sunt pe …
157 de bolnavi confirmați cu coronavirus la Arad
BULETIN DE PRESĂ - 6 Aprilie 2020, ora 13.00 De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină …
Potrivit unui studiu, vaccinul BCG pune bețe-n roate coronavirusului
O corelație surprinzătoare: sunt avantajate în lupta împotriva COVID-19 țările ca România, unde vaccinul împotriva tuberculozei pare să ofere protecție parțială? O echipă de cercetători a …
A intrat cu mopedul în şanţ după ce a condus beat şi fără permis în Felnac
Un tânăr în vârstă de 28 de ani din Felnac a fost implicat într-un accident după ce acesta ar fi condus un moped, beat. Accidentul a avut loc în proximitatea unui imobil unde bărbatul a pierdut …
COVID-19. Germania, a patra zi consecutivă în care scade numărul de infecţii. În Coreea de Sud cazurile noi sunt doar 47
Germania a înregistrat o a patra scădere consecutivă a numărului noilor contaminări cu noul coronavirus într-o zi, a anunţat luni Institutul Robert Koch de boli infecţioase, însărcinat cu lupta …
CET-H anunță că de mâine oprește căldura
Temperaturile ridicate de afară duc la oprirea căldurii furnizate de CET Hidrocarburi. Reprezentanții societății susțin că vor lua această măsură începând de mâine, dar doar între anumite ore.
Raed Arafat: Starea de urgență în România ar putea fi prelungită. În ce condiții
Starea de urgență, decretată în contextul pandemiei de COVID-19, ar putea fi prelungită cu încă o lună.
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …












