Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Timișoara, unde sunt duși și pacienții de la Arad, înregistrează cele mai multe succese din țară împotriva COVID-19; care este secretul

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivel național s-au vindecat până acum de coronavirus 19 persoane. Dintre acestea, 15 se aflau internate la Timișoara, la Spitalul Victor Babeș, spital unde ajung și pacienții cu COVID – 19 de la Arad.

Timișoara, unde sunt duși și pacienții de la Arad, înregistrează cele mai multe succese din țară împotriva COVID-19; care este secretul
Comentează 1

Opniniatimișoarei.ro scrie că explicaţia este relativ simplă. A spus-o în mai multe rânduri şi unul dintre medicii care îi tratează pe cei internaţi în Spitalul Victor Babeş din Timişoara, specialistul Virgil Musta. Astfel, pacienţii vindecaţi la Timişoara au fost printre cei mai tineri, aveau vârstele între 16 şi 47 de ani. Mulţi dintre cei internaţi în celelalte spitale sunt mai în vârstă ori au şi boli asociate care îngreunează vindecarea. În plus, medicii de la Timişoara au mers pe o schemă terapeutică simplă şi eficientă. „Am dat o tabletă care e o combinaţie de două antivirale, care pe cazurile de până acum au fost eficiente. În lume se studiază mai multe scheme terapeutice. Nu se poate trage o concluzie după primele cazuri, pentru că au fost tineri, dar în urma terapiei, în 2-3 zile, toţi pacienţii au înregistrat teste negative. Sunt nişte studii făcute recent în SUA şi Franţa, care arată că virusul este foarte parşiv. Prin medicaţia pe care o dăm, noi sterilizam gâtul şi scaunul. Se ia un exudat, dacă ai 2 teste negative, te duci acasă. Au fost situaţii în care din gât, virusul a ajuns în plămâni şi apoi a creat acea pneumonie. Noi trebuie să fim atenţi şi la acest aspect. Suntem obligaţi să mergem pe protocoale foarte stricte. Actualele permit să recoltăm din gât şi din scaun. Teoretic s-ar putea recolta şi din secreţia pulmonară, să se facă şi această analiză. Protocolul este impus de Ministerul Sănătăţii”, spunea recent medicul Virgil Musta în INTERVIURILE TIMISOAREI, scrie opiniatimișoarei.ro.

Potrivit sursei citate, Musta a explicat cum se administrează medicaţia împotriva coronavirusului. „Tratamentul este oral, e o tabletă pe zi care se ia. Orice terapie are şi efecte adverse, dar este un tratamemnt cu efecte adverse minime. Sunt studii în lume cu aceste tratamente, noi analizăm datele acestor studii şi hotărâm care ar putea fi eficient, le încercăm şi noi, şi atunci vedem dacă se confirma sau nu. Depinde şi de structura populaţiei, dar Streinu Cercel a ales o anumită schemă, dacă e nevoie se poate îmbunătăţi. Nu există experienţă. Sunt eforturi extraordinar de mari în Franţa şi Statele Unite ca să se înţeleagă ce face acest virus de este atât de contagios şi creează atât de multe decese. Severitatea bolii depinde de 2 aspecte: cantitatea de virus care ajunge în organism şi de reacţia organismului, de mecanismele de apărare”, a precizat doctorul Virgil Musta.

Intrați aici pentru mai multe detalii: https://www.opiniatimisoarei.ro/de-ce-la-timisoara-se-vindeca-infectati-de-coronavirus-pe-banda-rulanta-iar-in-alte-parti-din-tara-prea-putini/18/03/2020

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite