Ultimele stiri
Angajări cu încadrare din sursă externă, la IPJ Arad
Începând cu data de 19 august, s-a dat startul înscrierilor pentru concursurile în vederea ocupării unor posturi în cadrul I.P.J. Arad, cu recrutare din sursă externă.
Ce program va avea trenulețul turistic pe 24 și 25 august, cu ocazia Zilelor Aradului
Primăria Arad, în colaborare cu Compania de Transport Public, pune în circulație, în perioada 24-25 august, trenuleţul turistic de agrement care va circula după următorul program:
Slujire arhierească în debutul Taberei Bucuriei de la Moneasa
În perioada 19-21 august 2024, în stațiunea Moneasa, județul Arad, se desfășoară ediția a II-a a Taberei Bucuriei. Evenimentul este organizat de Episcopia Daciei Felix, în parteneriat cu Arhiepiscopia …
Aradul va avea o creșă nouă și modernă
În ședința ordinară a Consiliului Local Municipal de marți, 20 august 2024, aleșii locali au fost în unanimitate de acord cu predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin …
Nouă străini au fost descoperiți încercând să treacă fraudulos frontiera, la Nădlac
Poliţiştii de frontieră arădeni de la Nădlac II au depistat nouă cetăţeni din Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR.
Marcel Ciolacu, pe urmele lui Dragnea: Amantă cu 23 de ani mai tânără. Ar putea să-i fie tată...
Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), pare să calce pe urmele fostului său coleg de partid, Liviu Dragnea, nu doar în politică, ci și în viața personală. Recent, un reel postat pe social …
Gheorghe Falcă: „Șomajul printre tineri. Cât ține de Stat, cât ține de mediul privat și cât ține de tinerii înșiși?”
Potrivit europarlamentarului arădean Gheorghe Falcă, România se confruntă cu o problemă acută în ceea ce privește rata șomajului în rândul tinerilor. Datele recente publicate de INS arată că …
Dans și teatru la Zilele Aradului
Zilele Aradului au continuat și luni, 19 August, cu o serie de evenimente care au avut loc în mai multe zone din oraș. În seara de 19 august, începând de la ora 19.00, pe Platoul din fața …
O conferință despre cultură, istorie și eroism, la Zilele Aradului
Conferinţa Științifică Naţională „Viața cotidiană a Aradului de-a lungul timpului” se desfășoară sub egida „Zilelor Aradului 2024”, fiind organizată de către Primăria Municipiului Arad și …
UAV oferă 250 de locuri bugetate la master
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad oferă absolvenților programelor de studiu de licență, care doresc să-și continue formarea, 250 de locuri bugetate și 1133 de locuri cu taxă la programele de studii …
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











