Ultimele stiri
Ediție aniversară la Bulci Fest. Cine va urca pe scena de lângă Castelul Mocioni
Festivalul de la poalele Castelului Mocioni, care va avea loc în 28 şi 29 iulie, a ajuns la cea de a 15-a ediție. Fiind o ediție aniversară, organizatorii au făcut eforturi deosebite pentru a oferi miilor de …
Care sunt cele mai căutate limbi străine la nivelul judeţului
Majoritatea covârșitoare a tinerilor români își doresc să învețe o limbă străină conform unui sondaj Eurostat care ne plasa pe locul doi în Europa la acest capitol. Dar care sunt limbile …
UTA a semnat cu un Fabry, un mijlocaş ofensiv slovac
După primul amical al verii, câştigat cu 4-0 în faţa lui CS Socodor, UTA a anunţat ieri seară un nou transfer. Este vorba despre slovacul Andrej Fabry.
Aradul - pe „harta viperelor” din România; în ce zone din judeţ şi-au făcut simţită prezenţa
Jurnaliştii de la Adevărul au dat publicităţii o hartă a locurilor unde se găsesc vipere în România, pe care, din păcate şi Aradul este prezent, aici fiind des întâlnită vipera de …
DUMITRU TOMOIOAGĂ: „ÎNDRĂZNIȚI! NU EXISTĂ LIMITE, NICI OAMENI ALEȘI”
Absolvent al Facultății de Științe Juridice, promoția 2006, Dumitru Tomoioagă este unul din avocații cunoscuți și foarte respectați ai Baroului Arad. I-am adresat și dumnealui întrebările pentru portretul …
Şase minori angajaţi fără forme legale şi 515 amenzi în valoare de 4.134.500 lei
Având în vedere că până azi au fost înregistrate, în județul Arad, un număr de 460 de contracte individuale de muncă pentru salariații cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, …
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a tras linie: apa a provocat pagube de zeci de milioane de lei la Brazii şi Gurahonţ
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat, în ședința extraordinară de astăzi, evaluările pagubelor stabilite în procesele verbale întocmite de comisia mixtă, constituită în baza …
Accesorii pe care orice femeie bogată le deține
În lumea modei, accesoriile sunt adesea considerate "cireașa de pe tort" a oricărei ținute. Aceste elemente mici, dar cu impact puternic pentru orice look, pot transforma o apariție banală într-un …
Mai multe locuințe sociale au fost repartizate unor familii din municipiu
În decursul ședinței extraordinare a Consiliului Municipal de astăzi s-a votat un proiect care vizează repartizarea unor locuinte sociale.
Portofel pierdut, în care se afla o importantă sumă de bani, carduri şi acte, înapoiat proprietarului
Poliţia Locală a înapoiat proprietarului un portofel în care se găsea o sumă importantă de bani, carduri şi acte. Acest lucru a fost posibil datorită spiritului civic de care a dat dovadă arădeanul care l-a …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











