Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cu Antoniu Martin despre ezoterism, masonerie și lucruri din spatele puterii *Interviu *

Cu Antoniu Martin despre ezoterism, masonerie și lucruri din spatele puterii *Interviu *
Comentează 0

- Antoniu Martin, ești un istoric specializat în problematicile contemporane, în geopolitică și relații internaționale, dar mai printre domeniile de interes și ezoterismul. Cum ai ajuns la acesta ?

- Încă din timpul facultății de istorie, preocupat fiind de înțelegerea mai nuanțată a unor fenomene și evenimente istorice, m-am apropiat treptat de domeniul inițiatic. 

Desigur, inițial m-am apropiat mai ales de bibliografia istorică aferentă domeniului, e drept destul de firavă în perioada anilor 1995-2000. Acest fapt mi-a permis să-mi întregesc oarecum perspectivă asupra unor personalități istorice, organizații internaționale, precum și a unor evenimente care s-au petrecut în spațiul românesc. 

Aș menționa aici doar cazul fenomenului pașoptist, care a primit astfel noi valențe de interpretare. Se știe astăzi că organizațiile și societățile secrete, puse sub umbrela culturală, erau în realitate societăți de sorginte ezoterică, mai exact loji masonice. De asemenea se cunoaște că numeroase personalități implicate în modernizarea României, de la Nicolae Bălcescu la Ion C.Brătianu, de la Mihail Kogălniceanu la Titu Maiorescu au fost membri în diferitele loji masonice care funcționau în spațiul românesc. 

- Se poate așadar considera că masoneria a contribuit la modernizarea României și dacă da, în ce fel ?

Cu siguranță, această societate inițiatică, fraternală, care a funcționat și în spațiul românesc a contribuit într-o manieră relevantă atât la modernizarea societății noastre cât și la unificarea statală. Aceasta și pentru că, reunind personalități politice, culturale, militare marcante, a reușit să racordeze proiectul politic românesc din secolul al XIX-lea la mișcările importante geopolitice din Europa. Se cunoaște, în acest context, relaționarea semnificativă dintre exponenții masoneriei românești ai perioadei respective și elita politică franceză. În baza acestei relații privilegiate s-a realizat unirea Principatelor Române. 

Lojile masonice prin excelență reprezentau un spațiu al erudiției, al dezbaterilor de idei, al conceperii de proiecte societale. Așadar, putem spune fără să exagerăm că masoneria a jucat un rol esențial în emanciparea națională și modernizarea statală în cazul românilor. 

Întrebare: Ai publicat mai multe cărți despre fenomenul inițiatic, despre istoria masoneriei în spațiul românesc. Care îți sunt mai aproape de suflet ?

- Așa cum se cunoaște, am încercat în unele lucrări să reconstitui, în măsura în care am avut acces la documentație, evoluția fenomenului inițiatic în orașul Arad, dar m-a interesat să refac traseul evolutiv al întregului fenomen masonic din Transilvania. Mă bucură faptul că lucrările mele au avut o rezonanță deosebită atât în țară cât și peste hotare și că reprezintă repere bibliografice pentru cercetări ulterioare. Anul trecut am avut o satisfacție deosebită prin faptul că una dintre cele mai galonate biblioteci ale lumii – British Library - a introdus în colecțiile sale două dintre cărțile semnate de mine. Este vorba despre cartea ”Masoneria explicată profanilor” și despre ”În zodia puterii” pe care am scris-o împreună cu cercetătorul Alexandru Rufanda. 

- Vorbeai despre rolul istoric al societăților inițiatice. Ce rol mai au ele astăzi ? 

- Și astăzi, ca și în întreaga lor existență, societățile inițiatice asumă o condiție elitistă, grupând o parte din elita societăților unde activează. Fie că vorbim despre ordine cavalerești cu trăsături ezoterice, fie că vorbim despre loji masonice sau despre organizații de factură ermetică, acestea au un rol extrem de important în configurarea societății de mâine. În ceea ce privește potențiala lor contribuție la promovarea internațională a României, trebuie subliniat faptul că există un permanent dialog între organizațiile ezoterice de la noi și cele din întreaga lume. Vorbim aici mai ales de un lobby mai subtil, care de multe ori nu este sesizabil în mod public, nu apare în presă sau pe TV, dar care fără îndoială că funcționează. 

În esență, putem considera că istoria cât și prezentul societăților inițiatice în România reprezintă o coordonată fundamentală a societății noastre democratice și totodată un barometru al funcționării în parametri valorilor moderne, în cadrul cărora drepturile și libertățile fundamentale ale omului reprezintă un loc central. Din această perspectivă, dincolo de a scrie lucrări despre fenomenul ezoteric, am ales și implicarea în dezvoltarea unor societăți de factură inițiatică la noi în țară. 

Sorin Ghilea

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite