Business, inspirație și dialog
Săptămâna aceasta, antreprenorul Călin Muscă s-a întâlnit cu studenții Facultății de Științe Economice din cadrul UAV, în cadrul unui eveniment dedicat dialogului dintre mediul universitar și cel de afaceri.
Proiectul de tradiție al UAV – Stimularea creativității tinerilor arădeni în domeniul economic și social prin proiecte și simulări antreprenoriale – aflat la cea de-a IX-a ediție, aduce în fața studenților oameni de afaceri a căror experiență și poveste de succes inspiră și motivează.
Călin Muscă, antreprenor care a mizat pe agricultură și zootehnie, a răspuns deschis numeroaselor întrebări venite din sală, într-o atmosferă interactivă și dinamică. Discuția a atins teme esențiale precum demararea unei afaceri, momentele dificile și cele favorabile, principiile care trebuie respectate, ambiția și curajul, dar și provocările și responsabilitățile unui om de afaceri în România.
A doua parte a zilei a fost dedicată competiției planurilor de afaceri, unde peste 20 de proiecte gândite și prezentate de studenții Facultății de Științe Economice au fost analizate și ierarhizate de membrii juriului. La final, au fost acordate premii celor mai bune inițiative.
„Cred că este foarte important ca studenții să interacționeze direct cu oamenii de afaceri, să afle de la cei care au parcurs cu succes etapele de dezvoltare ale unei afaceri, ce înseamnă să conduci un business, să duci o idee de la teorie la practică, să treci de la gând la faptă. Acest proiect a reușit, în toți acești ani, să creeze un dialog care vine să completeze formarea academică de care beneficiază studenții Facultății de Științe Economice”, a declarat rectorul UAV, conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan.
Proiectul este finanțat de Primăria Arad prin CMCA.




















