Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cel mai mare secret al lui Eminescu. Mihai, fiul nerecunoscut al Eminului, născut din dragostea de-o vară!

A fost un poet genial, un amant pasional și un prieten de nădejde. Dincolo de aceste calități, Mihai Eminescu a avut și multe secrete, care i-au măcinat existența și care au ieșit la suprafață după multă vreme. 

Cel mai mare secret al lui Eminescu. Mihai, fiul nerecunoscut al Eminului, născut din dragostea de-o vară!
Comentează 0

Geniu neînțeles, poetul național a avut o viață personală foarte agitată. Iubitor de frumos din cale afară, Eminul nu se dădea niciodată înapoi atunci când venea vorba de o aventură amoroasă, mai ales dacă se afla în desele sale perioade de suferință sentimentală pricinuite de iubirile vieții lui.

O astfel de aventură pare să-i fi adus pe lume singurul moștenitor, fapt nerecunoscut oficial, însă descoperit pe la începutul veacului trecut de un profesor din Botoșani și dezvăluit încă din acele vremuri. 

Totul s-ar fi petrecut într-o vară toridă pe meleagurile Moldovei, în apropiere de Ipotești. Sosit în vacanță la casa părintească, Mihai s-a îndrăgostit până peste cap de fata morarului din satul Cucorăni, o localitate aflată la câțiva kilometri de Ipotești. Oamenii locului o descriau pe cea care-i căzuse cu tronc poetului drept o minune bălaie, aprigă și atât de drăgăstoasă de i-a sucit mințile lui Eminescu într-o clipă. Iubirea lor s-a consumat repede pentru că băiatul a plecat la școală, iar domnișoara a rămas în sat să-și ajute familia la muncile cotidiene, așa cum se obișnuia. 

Numai că la nouă luni de la plecarea lui Mihai, femeia a dat naștere unui băiat pe care l-a chemat mai întâi Ilie. Între timp, copila morarului fusese măritată cu un pădurar din acele locuri, pe numele lui Ion Lăzăreanu, nume ce va fi luat și de micuțul adus pe lume la 19 iunie 1877 (conf. cert. naşt. nr 38/1877, primăria Cucorăni).

Dincolo de datele rămase în înscrisurile oficiale, lumea a vorbit mult despre acest subiect. Se bârfea pe la colțuri cum că Ion Lăzăreanu ar fi fost de acord să se însoare cu fata după ce tatăl lui Mihai Eminescu, căminarul Gheorghe Eminovici, îl asigurase că banii pentru întreținerea celui mic îi vor fi livrați cu regularitate, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că întreaga familie a poetului era la curent cu „nebunia de-o vară” a poetului.

Indiciile continuă să se îmbine și atunci când Henrieta, sora lui Eminescu a ținut cu tot dinadinsul să-l boteze pe cel mic și să-l numească Mihai, după presupusul tată biologic al acestuia. Mai mult, cei care i-au studiat îndeaproape viața susțin că „luceafărul poeziei românești” nu și-ar fi lăsat băiatul în voia sorții și l-a vizitat în câteva rânduri, interesându-se chiar de situația școlară a micuțului.  „Tatăl reclamantului stătea în căsuţa boierească Ichim; iar peste drum stătea boierul Eminovici. Bătrânul Lăzăreanu era paznicul acestei păduri. Între noi se amesteca adesea şi juca cu plăcere mingea-ţic Mihai Eminescu, sau cum îi ziceam noi copiii satului: Cuconaşul Mihai. Reclamantul era de 5-6 ani pe vremea aceea, pe la 1883 sau 1884, şi duduca Hanrieta, sora lui Eminescu venind să privească şi ea hârjoana noastră a tuturora, aducea de mânuţă pe fiul paznicului, reclamantul de azi, pe care îl dezmierda şi îl numea într-una Mihai, zicând că ea l-a botezat şi ea i-a dat numele Mihai, ca şi fratele ei”, citează scriitorul Ion Ionescu Bucovu în ”Confluenţe Literare”, din actele de la tribunalul Botoşani, prin care Ilie Lăzăreanu a primit oficial şi numele de Mihail dat de Henrieta.

Cei care i-au cunsoct pe cei doi au povestti că asemănarea dintre Mihai și fiul său era izbitoare: „Cunoscuţii lui spun că Mihail Lăzăreanu semăna destul de bine la ochi, la frunte şi la buze cu poetul, despre care le amintea tuturor cu mândrie că îi este tată, dar mai cu seamă îi semăna acestuia la fire, fiindcă ducea o existenţă meditativă, retrasă, fără prieteni, rămânând toată viaţa burlac”, precizează Cristian Petru Bălan. Fiul lui Eminescu a fost un simplu funcţionar fiscal şi a murit la Botoşani la vârsta de 67 de ani.

sursa: a1.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite