Ultimele stiri
APRECIERI PENTRU ELEVII LICEELOR ARĂDENE. FELICITĂRI ELEVILOR ȘI PROFESORILOR COLEGIULUI DE ARTE „SABIN DRĂGOI”
Auzim, adesea, critici severe despre generația actuală de adolescenți. Eu, însămi, aveam/am multe semne de întrebare. Și cele mai multe dintre acestea sunt determinate de necunoașterea, în esență, a …
Colaborare între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Consiliul Județean Arad
Consiliul Județean a încheiat un protocol cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), pentru o colaborare cât mai directă și pentru a informa factorii interesați, dar și populația cu privire la …
Glad Varga: „A fost promulgată o lege aşteptată de mii de IMM-uri”
Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, anunţă că a fost promulgată o lege importantă care vine în sprijinul IMM-urilor. Astfel, beneficiarii primei ediții a …
Consiliul Judeţean şi Primăria Arad au pregătit proiectele pentru PNRR
Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Arad au pregătit o serie de proiecte pentru a le depune în vederea obţinerii unor finanţări prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), proiecte care au …
Consiliul Județean a prezentat proiectele pentru care intenționează să obțină fonduri europene
Consiliul Județean Arad a depus până acum un proiect pentru fonduri europene prin PNRR și are în lucru alte nouă proiecte, a declarat președintele CJA Iustin Cionca în cadrul unei conferințe de presă. …
Prinși la două săptămâni după ce au furat o mașină cu platforma auto
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat ieri, 13 aprilie 2022, doi arădeni de 20 și 28 de ani, care în data de 31 martie 2022, ar fi sustras folosind o platformă auto, un autoturism parcat pe …
Razie în zona Boul Roșu-Ráczfertály. Vezi câte autovehicule au fost verificate (FOTO)
Polițiștii municipiului, împreună cu efective ale I.J.J. Arad și polițiști locali din municipiu, au desfășurat, în după-amiaza zilei de ieri, 13 aprilie 2022, o acțiune de amploare, în zona cunoscută …
Cu viteză excesivă pe DN79 Arad-Oradea
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat, în dimineața zilei de joi, 14 aprilie 2022, un bărbat de 46 de ani, din Arad, în timp ce circula cu viteză pe DN 79.
DSP Arad începe distribuirea voucherelor pentru vaccinare
Direcția de Sănătate Publică Arad va începe de luni, 18 aprilie, distribuirea voucherelor pentru persoanele care s-au vaccinat cu vaccinurile autorizate anti-COVID 19 și nu au beneficiat încă de acest stimulent. …
Rampele de gunoi şi maşinile de mare tonaj, monitorizate de Poliţia Locală cu ajutorul camerelor de luat vederi; au fost aplicate amenzi de sute de mii de lei
Poliţia Locală monitorizează cu ajutorul camerelor de luat vederi care există deja în municipiu rampele de gunoi şi intrarea maşinilor de mare tonaj care încearcă să folosească drumurile Aradului fără să …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …
O zi agitată în AI: Microsoft taie 4.800 de joburi, BT testează plăți cu agenți AI, iar Ford readuce ingineri cu experiență
Inteligența artificială continuă să schimbe rapid industria tehnologică, dar nu doar prin aplicații spectaculoase sau modele mai performante. …












