Ultimele stiri
Recensământ 2022. Populaţia României mai numără doar 19 milioane de locuitori, la acelaşi nivel ca în 1966
Populaţia rezidentă a României este de 19,05 milioane de persoane, din care 9,8 milioane de sex feminin, reprezentând 51,5%, conform datelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din …
Catastrofă feroviară soldată cu aproape 300 de morți și 900 de răniți
Două trenuri de pasageri și un tren de marfă au fost implicate, vineri seară, 2 iunie, într-un accident feroviar în districtul Balasore din Odisha, provocând moartea a sute de persoane. Potrivit …
Festivalul „Folk Maris“, ediția anului 2023, la Port Arthur Arad
Festivalul „Folk Maris“ este organizat în primul sfârșit de săptămână din luna iunie, în zona Port Arthur, cu scopul de a promova muzica folk românească dar și o zonă turistică …
Artă în dar pentru cei cărora viața le-a zâmbit altfel, prietenii de la Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Arad
Atunci când suntem veseli sau suntem triști, Arta este locul spre care ne îndreptăm pașii și sufletele pentru a respira adânc și a redescoperi ceea ce suntem, dar uităm de multe ori, parte din Divin. Este …
TNL a oferit surprize frumoase copiilor de 1 Iunie
Tinerii liberali (TNL) din Arad au organizat o serie de evenimente în cartierele Aradului, pentru copiii de toate vârstele, oferind surprize frumoase tuturor. Alături de personajele preferate, Goofy, Zânele, …
Sergiu Bîlcea: „Sper că Vinerea Verde va încuraja arădenii să folosească transportul în comun”
Votul dat de consilierii locali pentru gratuitate în zilele de vineri pentru transportul în comun este apreciat de deputatul Sergiu Bîlcea. „Am propus Vinerea Verde împreună cu colegii din consiliul …
Untold 2023. A opta ediție a festivalului de la Cluj se anunță incendiară
Câteva sute de mii de persoane sunt așteptate să participe în perioada 3-6 august la festivalul UNTOLD, din Cluj-Napoca, ce va avea loc pe stadionul Cluj-Arena. Organizatorii festivalului au anunțat programul …
2 iunie - Ziua Națională a Adopției - 9 copii au fost adoptați în județul Arad de la începutul anului 2023
Ziua naţională pentru adopţie urmează în calendar celei internaţionale a copilului şi a părinţilor și este marcată în fiecare an la data de 2 iunie, începând din anul 2014 având drept scop …
Regele Charles al III-lea ajunge azi în România. Care este programul vizitei suveranului?
Regele Charles al III-lea se pregătește să ajungă în România, unde va sta cinci zile. Vizita sa este privată, potrivit Ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti. Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi …
Gheorghe Seculici: Fonduri europene pentru microîntreprinderile din orașe și stațiunile Moneasa, Ghioroc și Băile Lipova
Arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad informează proprietarii micilor afaceri că au posibilitatea să acceseze finanțări europene consistente, pentru dezvoltarea afacerilor …
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











