Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Directorul DSP Arad, un nou apel pentru vaccinare: „S-a eliberat un loc la ATI... o familie se bucură, alta plânge...”

În condiţiile în care incidenţa cazurilor de COVID-19 în municipiul Arad era ieri de 10,58, în condiţiile în care  toate paturile alocate pentru pacienţii cu coronavirus sunt ocupate şi zeci de pacienți așteaptă un loc în Unitatea Primire Urgențe, Horea Timiş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, face un nou apel pentru vaccinare.

Directorul DSP Arad, un nou apel pentru vaccinare: „S-a eliberat un loc la ATI... o familie se bucură, alta plânge...”
Comentează 0

„«S-a eliberat un loc la ATI»

.... o familie se bucură, alta plânge.... și tot așa...auzi la UPU, auzi în stație, auzi la tv, auzi pe stradă...sau pe cineva care întreabă..la fiecare oră..minut...un telefon..din județ...din alte județe ... din țară. Pentru o tânără din ceva oraș au căutat aseară prin toate județele...are 24 de ani... au sunat si la noi și la alții... și alții sună.... și părinții sună.... toate spitalele au zeci de pacienți în așteptare...Singura soluție: vaccinați-vă, iar daca aveți comorbidități... stați acasă până trece valul acesta crunt...nu vor fi curând locuri la ATI....

Vor trece ani până se vor șterge din memoria noastră aceste telefoane și întrebări. Alții ne vor acuza, alții ne vor lăuda. Colegii din UPU, ambulanțe, DSP, și toate secțiile și spitalele covid văd niște situații ce nu vor rămâne fără o amprentă. Trebuie creat rapid un suport pshihologic și trebuie urgent legiferat acest aspect, asta dacă ne pasă. Dacă nu se intervine în sustinerea cadrelor medicale acum, mai târziu nu o să le mai avem nici pe acestea”, a scris pe Facebook Horea Timiş.

Foto: Arhiva

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite