Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Socodorul Activ – de la mic la mare” - o zi dedicată sportului, sănătății și cooperării transfrontaliere (FOTO)

Ziua de ieri a fost o zi dedicată sportului la Socodor. Copiii din comună au avut ocazia să participe, în cadrul unui proiect transfrontalier la o serie de acțiuni, cele mai multe găzduite de stadionul din comună, menite să încurajeze mișcarea și un stil de viață sănătos.

„Socodorul Activ – de la mic la mare” - o zi dedicată sportului, sănătății și cooperării transfrontaliere (FOTO)
Comentează

Acțiunea a început în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Iustin Marșieu”, în prezența unei delegații din Ketegyhaza, condusă de viceprimarul Andrea Abrudan. Oficiile de gazdă au fost făcute de primarul Ioan Dimitrie Jura, care a prezentat pe scurt proiectul. „Evenimentul este dedicat promovării unui stil de viață sănătos, practicării sportului și participării la activitățile recreative a locuitorilor localităților Socodor și Ketegyhaza, indiferent de vârstă [...] Vă mărturisesc că în momentul de față implementăm cel de al patrule proiect împreună cu administrația locală din Ketegyhaza. Primul proiect a fost un proiect privind infrastructura rutieră, al doilea a vizat infrastructura de apă-canal, iar al treilea pentru realizarea de piste de biciclete. Dacă ar fi să contabilizăm sumele atrase de cele două administrații, acestea se ridică la cinci milioane de euro pentru toate cele patru proiecte. Nu știu dacă este mult, nu știu dacă este puțin, dar știu că fiecare euro pe care l-am obținut l-am adus în sprijinul fiecăruia dintre dumneavoastră”, le-a spus celor prezenți Ioan Dimitrie Jura. „Activitatea, sportul, sunt foarte importante pentru toți, pentru copii, pentru adulți, așa că am fost încântați să dăm curs invitației primite, să venim, să fim aici cu voi. [...] Copiii cu care am venit învață la Ketegyhaza la o școală cu predare în limba română. Am venit cu ei pentru a le da posibilitatea să vorbească cu voi, să asculte limba maternă”, a punctat viceprimarul Andrea Abrudan.

La rândul său, Flavius Andrei Brâdușe, directorul Școlii Gimnaziale Socodor, ne-a declarat că proiectul proiectul aflat acum în implementare presupune organizare unor activități timp de trei ani.

Consolidarea cooperării transfrontaliere

În cele ce urmează vă prezentăm comunicatul de presă transmis de reprezentanții Primăriei Socodor cu prilejul evenimentului de ieri:

„În data de 21 octombrie 2026, Comuna Socodor a organizat evenimentul „Socodorul Activ – de la mic la mare”, sub deviza „Mens sana in corpore sano”, în cadrul proiectului „Cooperarea transfrontalieră între cetățenii din zonele Ketegyhaza și Socodor” (KetSoc – ROHU00358), finanțat prin Programul Interreg VI-A România–Ungaria.

Evenimentul a reunit peste 300 de persoane din comunitățile Socodor și Kétegyháza, oferind participanților de toate vârstele prilejul de a petrece o zi dedicată sportului, mișcării și activităților recreative.

Programul a cuprins activități sportive și recreative în aer liber, demonstrații coordonate de instructori, un tur de ciclism pe pistele de biciclete din localitate, precum și activități dedicate copiilor și familiilor. Participanții au avut ocazia să își pună în valoare abilitățile, să descopere beneficiile mișcării și să se implice în activități care au încurajat spiritul de echipă și colaborarea între generații.

Dincolo de componenta sportivă, manifestarea a constituit un prilej de întâlnire și socializare între locuitorii celor două comunități, contribuind la consolidarea relațiilor de prietenie și încredere reciprocă.

Prin îmbinarea activităților sportive cu cele recreative și de socializare, „Socodorul Activ – de la mic la mare” a evidențiat rolul inițiativelor comune în promovarea unui stil de viață sănătos și în dezvoltarea unor legături durabile între comunitățile din zona transfrontalieră.

Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate în cadrul proiectului KetSoc, implementat în parteneriat de Comuna Socodor și Administrația Kétegyháza, care urmărește consolidarea cooperării transfrontaliere prin implicarea directă a cetățenilor în activități culturale, sociale, educaționale și sportive.

Proiectul este finanțat prin Programul Interreg VI-A România–Ungaria, Prioritatea 3 – „O cooperare transfrontalieră mai sustenabilă, bazată pe comunitate și mai eficientă”, Obiectivul specific ISO 6.3 – „Consolidarea încrederii reciproce, în special prin încurajarea acțiunilor interpersonale”.

Până la finalizarea perioadei de implementare, proiectul estimează implicarea a minimum 3.000 de cetățeni din cele două comunități.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 249.402,00 euro, bugetul fiind distribuit în mod egal între cei doi parteneri, fiecare beneficiind de 124.701,00 euro.”

În vizită la creșă și grădiniță

Nu putem încheia însă fără a menționa că tot ieri, delegația din Ungaria a fost invitată să viziteze creșa și grădinița din Socodor, unde cei mici au primit câte un cadou, la fel ca și copiii care au participat la activitățile de pe stadion.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite