Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

UTA termină campionatul cu capul sus; 0-0 cu Voluntariul şi se clasează pe locul 2 în play-out (8 în clasamentul general)

Deşi scăpată de emoţiile barajului după victoria de acasă din etapa trecută, UTA a făcut un meci frumos la Voluntari şi, cu 32 de puncte, termină campionatul pe locul 2 în clasamentul play-out-ului şi pe 8 în clasamentul general, în primul sezon de la revenirea în Liga I. Din păcate lipsa licenţei pentru cupele europene o împiedică pe Bătrâna Doamnă să viseze anul acesta la Conference League, competiţie nou înfiinţată de UEFA.

UTA termină campionatul cu capul sus; 0-0 cu Voluntariul şi se clasează pe locul 2 în play-out (8 în clasamentul general)
Comentează 3

Bătrâna Doamnă începe mai bine meciul şi are prima ocazie încă din minutul când Hora reia pe lângă poartă o minge primită de la Albu. Trei minute mai târziu, arădenii ratează o ocazie mare, Roşu reia de la marginea careului puţin pe lângă bara din stânga a porţii lui Rîmniceanu. Urmează alte ocazii ale UTA-ei, care ratează prin Albu şi Tomozei, pentru ca în minutul 28 Iacob să se remarce de două ori, respingând în corner şutul lui Gheorghe şi apoi mingea trimisă din corner de un adversar. În minutul 37, după aproximativ aceeaşi reţetă, dar cu alţi adversari, Iacob salvează din nou poarta Bătrânei Doamne. În primă fază respinge în corner mingea şutată de Betancor, apoi şutul lui Droppa. Urmează o ocazie în dreptul Bătrânei Doamne. În minutul 40, Miculescu trage de la marginea careului, dar portarul advers respinge. Pe finalul primei reprize, gazdele mai au câteva oportunităţi, prin Gheorghe şi Ilie, dar nu reuşesc să fructifice, Iacob fiind la post.

Repriza secundă începe cu ambele formaţii destul de visătoare. În minutul 58 Erico avea să reia însă peste poartă o centrare a lui Roger, iar gazdele ratează prin Veiga în minutul 62.

Minutul 70 avea să aducă o lovitură de la 11 în favoarea oaspeţilor, Antal fiind tamponat în careu de Rîmniceanu. Lovitura de pedeapsă avea însă să fie ratată de Hora, care trage la semiînălţime, iar portarul Voluntariului reuşeşte să respingă în corner. Minutele 75, 79 şi 80 aduc în contrapartidă trei ocazii în dreptul gazdelor, dar Pesic, Anghelov şi Tamaş trag pe lângă poarta lui Iacob. În minutul 83, Buhăcianu putea şi el deschide scorul, dar mingea trimisă de el este respinsă de Rîmnicianu şi cade pe plasă. Din păcate însă, arbitri refuză să acorde corner. Droppa şi Mailat ar fi putut apoi să înscrie în poarta Bătrânei Doamne, care ripostează la rândul său prin Antal şi Rusu. Ultima mare ocazie avea să aparţină însă Voluntariului. În minutul 90+1, în urma unei lovituri de colţ Armaş prelungeşte cu capul, Betancor trimite spre poartă din interiorul careului mic, dar Iacob se opune, scoţând mingea trimisă lângă bară.

În cele ce urmează vă prezentăm echipele trimise în teren de cei doi antrenori, Liviu Ciobotariu, respectiv Laszlo Balint.

Voluntari: Rîmniceanu - Miranda,  Tamaş, Armaş, Vlad - A. Ilie (Pesic), Droppa, Tavares (Mailat),  Gheorghe – Lopes (Anghelov), Bentacourt.  Pe bancă: Lavin - Balaur,  Achim,  Satli, Costin,  Briceag, Pesic,  Mailat, Anghelov.   

UTA: Iacob - Tomozei,  Ilie,  Erico,  Shlyakov  - Miculescu (Antal),  Albu,  Vorobjovas (Roşu) (Melinte),  Rusu (Negoescu)  - Hora (Buhăcianu),  Roger.  Pe bancă: Balauru  - Melinte,  Simo, Bustea,  Roşu,  Buhăcianu,  Antal,  Rus,  Negoescu.

Partida a fost arbitrat la centru de Radu Petrescu (București), ajutat la cele două tuşe de Mircea Grigoriu (București) şi Marius Badea (Rm. Vâlcea), arbitru de rezervă fiind Marian Barbu (Făgăraș). În ceea ce-i priveşte pe observatori, aceştia au fost Corneliu Fecioru (București) – arbitri şi Mircea Călin (Bucureşti) – de joc.

Sursa foto: Captură video Digi Sport 2

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite