UTA pierde la Galați după un penalty și un prim cartonaș roșu controversat
Bătrâna Doamnă își încheie seria de rezultate pozitive în această seară, după înfrângerea de la Galați, scor 1-0. Băieții lui Adrian Mihalcea rămân însă pe primul loc, cel puțin până la ora meciului dintre Farul și FCSB. UTA are 31 de puncte după această partidă, în timp ce Oțelul ajunge la 27 de puncte și se distanțează de zona roșie a clasamentului. Etapa următoare, Oțelul joacă în deplasare la Botoșani, în timp ce UTA primește vizita celor de la Farul, pe teren propriu.
Prima ocazie a partidei vine în minutul 8, când Coman expediază un șut de la marginea careului, însă atacantul lovește bara transversală. Răspunsul gălățenilor vine rapid, în minutul următor, după o centrare în careu, Lameira trimite cu capul spre poartă, însă Gorcea este la post și respinge. În minutul 16, Pospelov comite un henț în propriul careu, după cum avea să stabilească centralul chemat să revadă faza la VAR, iar fundașul arădenilor vede cartonașul roșu mult prea ușor. Ciobanu transformă lovitura de pedeapsă și scorul devine 1-0. Minutul 20 aduce o ocazie bună pentru Țăroi, după un șut plasat, însă Dur-Bozoancă îndepărtează pericolul. Oțelul are o ocazie bună în minutul 37, când Patrick rămâne singur cu Gorcea, însă atacantul gălățenilor trimite peste poartă. Arădenii au din nou o ocazie în minutul 45+4, când Coman plasează mingea cu capul foarte bine, însă Dur-Bozoancă respinge de lângă bară.
O nouă repriză, un nou cartonaș roșu
Repriza secundă începe foarte greu, prima ocazie venind în minutul 67, după un corner executat de Roman, mingea ajunge la Abdallah, însă încercarea lui de a trimite spre poartă se oprește în blocajul fundașilor adverși. Oțelul oferă un răspuns rapid în minutul 68, când Lameira trimite de la 30 de metri spre poartă, însă Gorcea respinge în corner. Alin Roman caută egalarea în minutul 77, cu un șut de la distanță, însă este prea puțin pentru a-l învinge pe Dur-Bozoancă. Repriza secundă se încheie cu un nou cartonaș roșu pentru Bătrâna Doamnă, Alomerovic face un fault dur din spate la Debeljuh, iar UTA rămâne în 9 oameni.
Echipele de start
Echipele trimise in teren de catre cei doi principali, Tomas Stjepan, respectiv Adrian Mihalcea sunt:
Otelul: Dur-Bozoanca – Kazu (Holz), Iacob, Zivulic, Zhelev – Lameira, Ciobanu (Nuno) – Luan, Andrezinho (Paz), Bana (Bordun) – Patrick (Debeljuh). Pe bancă: Popescu, Holz, Lopes, C. Neicu, Rus, Bordun, Chira, Nuno, Paz, Debeljuh, E. Neicu, Sandu.
UTA: Gorcea – Alomerovic, Pospelov, Poulolo (Stolnik), Iacob (Van Durmen) – Odada (Benga), Mino Sota – Abdallah, A. Roman, Țăroi (Țuțu) – Coman. Pe bancă: Tordai, Benga, Stolnik, Țuțu, Hrezdac, Mihai, Tolcea, Van Durmen, Ciubăncan.
Partida a fost condusă la centru de Cristian Moldoveanu, ajutat la cele două tușe de Laszlo-Imre Bucsi și Ionuț Traian Neacsu, arbitru de rezervă fiind Alin Constantin Olaru, în timp ce în Camera VAR s-au aflat Marcel Bîrsan și Andrei Chivulete.
Mark-Eduard Manea
Sursa foto: Facebook UTA Arad






















