Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sancțiuni pentru birocrația inutilă: Glad Varga anunță adoptarea de către Senat a unui proiect de lege depus de parlamentarii liberali (VIDEO)

Senatorul liberal arădean Glad Varga, anunță adoptarea de către Senat a unei inițiative legislative care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de lege a fost inițiat de parlamentarii liberali și stabilește ca cetățenii să nu mai fie obligați să aducă documente pe care statul le are deja în propriile baze de date. Proiectul introduce și sancțiuni clare pentru funcționarii și conducătorii instituțiilor care ignoră obligațiile de digitalizare, cu amenzi ce pot ajunge până la 25.000 de lei.

Sancțiuni pentru birocrația inutilă: Glad Varga anunță adoptarea de către Senat a unui proiect de lege depus de parlamentarii liberali (VIDEO)
Comentează

„Cetățenii nu trebuie să mai fie curieri între instituțiile statului!

Prin proiectul L483/2026, inițiat de parlamentari liberali și adoptat de Senat, vrem să punem capăt drumurilor inutile pentru documente pe care statul le deține deja”, susține Glad Varga, senator PNL de Arad.

Parlamentarul susține că instituțiile trebuie să comunice între ele, nu să plimbe oamenii de la un ghișeu la altul, iar respectul pentru timpul cetățenilor trebuie să devină regulă, nu excepție.

„Și, foarte important, introducem sancțiuni pentru nerespectarea regulilor: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru personalul care solicită nejustificat documente, copii legalizate sau dosare cu șină și

amenzi de până la 25.000 de lei pentru conducătorii instituțiilor care nu respectă anumite obligații de digitalizare.

Instituțiile trebuie să comunice între ele, nu să plimbe cetățenii de la un ghișeu la altul.

Respectul pentru timpul oamenilor trebuie să devină o regulă, nu o excepție”, mai spune Glad Varga.

Pentru VIDEO intrați AICI.

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite