Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un dezvoltator de spaţii industriale a făcut o tranzacţie de 12-15 milioane de euro la Arad

Dezvoltatorul pan-european de parcuri industriale VGP, controlat de belgianul Jan van Geet, a achiziționat un teren de 39 ha în orașul Arad, într-o tranzacție intermediată de consultantul imobiliar CBRE. Acesta este un semn că piața spațiilor industriale din vestul României, respectiv județele Timiș, Arad și Bihor, continuă să atragă atenția investitorilor, după ce în ultimii zece ani s-a dublat, devenind a doua după București.

 

Un dezvoltator de spaţii industriale a făcut o tranzacţie de 12-15 milioane de euro la Arad
Comentează 0

Potrivit calculelor Economica.net, tranzacția, cu o valoare cuprinsă între 12 și  15 milioane de euro, reprezintă cea mai mare achiziție de terenuri din vestul țării din acest an. „România are încă multe de oferit în ceea ce privește dezvoltările logistice. Achiziția unui nou teren în vestul țării cu acces direct la A1, începută înainte de pandemie și finalizată cu succes, confirmă angajamentul VGP de a deveni un partener de încredere și în România pentru companiile care au nevoie de spații industriale de calitate. Pentru următorul an, avem în plan dezvoltarea a 60.000 mp de spații industriale în România, care se adaugă celor 155.000 mp deținuți în prezent. Simultan, suntem activi în căutare de noi terenuri cu potențial, așa cum este această achiziție încheiată cu ajutorul echipei CBRE”, a declarat Adrian Crizbăşianu, country manager, VGP România. '

Terenul cumpărat de VGP este amplasat la intersecția celor două căi principale de comunicații auto din zona Arad, Drumul Național 69 Timișoara-Arad, respectiv Autostrada A1, asigurând proiectului vizibilitate și accesibilitate maxime. Proprietatea beneficiază deja de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat pentru utilizarea vizată cu un procent de ocupare de 60% iar lucrările de construcție pentru prima clădire urmează să fie demarate în acest an, livrarea fiind planificată în a doua jumătate a anului viitor.

Citeşte continuarea aici: https://www.economica.net/tranzac-ie-record-intre-12-15-milioane-de-euro-cu-terenuri-in-arad-dezvoltatorul-de-spa-ii-indu_189016.html
 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite