Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Susținem Excelența: Biblioteca de Carte Veche „Cornelia Bodea” inaugurată la Colegiul Național „Moise Nicoară” (FOTO)

A fost zi de sărbătoare astăzi la Colegiul Național „Moise Nicoară” unde a fost inaugurată o nouă bibliotecă, dar nu orice fel de bibliotecă, ci o bibliotecă de carte veche, bibliotecă care poartă de astăzi numele academicianului Cornelia Bodea. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Național „Moise Nicoară” și Asociația „Susținem Excelența”, printre invitați numărându-se primarul Călin Bibarț, inspectorul școlar general Marius Gondor, Ionel Bulbuc, directorul Bibliotecii Județene A.D Xenopol, Ioana Nistor, documentarist în cadrul Bibliotecii Județene, membrii Asociației „Susținem Excelența”, profesori și elevi ai Colegiului.

Susținem Excelența: Biblioteca de Carte Veche „Cornelia Bodea” inaugurată la Colegiul Național „Moise Nicoară” (FOTO)
Comentează

După inaugurarea propriu-zisă a noii biblioteci, evenimentul a continuat în Sala Festivă, unde oficiile de gazdă au fost făcute de directoarea Diana Achim, care l-a invitat primul la microfon pe primarul Călin Bibarț s-a adresat celor prezenți în dublă calitate, ca edil-șef, dar și ca fost elev al colegiului.

„Mă bucur că am reușit să spun așa, să punem în valoare și această părticică din Moise Nicoară [...] Este o moștenire a acestei școli, care în anii aceia (n.r. – anii 90, când primarul era elev aici) nu era disponibilă nici celor din școală. [...] Cred că este mai mult decât un gest de normalitate,  de a le  pune în valoare, de a ști de existența lor, de a putea fi consultate, evident nu împrumutate, și pentru că suntem în secolul XXI, cu siguranță sistemul electronic, prin care le poți avea la timp, într-un alt format, comprimat face să te ajute mult”, a spus primarul Călin Bibarț.

„Educația înseamnă și să le oferim acestor copii rădăcini”

În continuare, inspectorul școlar general Marius Gondor, și el fost elev al colegiului, și-a amintit că unul dintre membrii Asociației „Susținem Excelența”, prof. univ. dr. Anton Ilica, i-a fost diriginte în clasa a XI-a.

„Felicit conducerea acestui colegiu național, felicit asociația care promovează excelența în Arad pentru sprijin și pentru ideea acestui eveniment și ideea încropirii acestei biblioteci. Stimați elevi, stimați colegi, onorate asistență, educația nu înseamnă numai rezultate la Olimpiadă, examene naționale. Educația înseamnă și să le oferim acestor copii care sunt aici, în sală, rădăcini. Ei trebuie să știe de unde vin ca să înțeleagă unde se duc. Cred că ei ar trebui să înțeleagă încă în ziua de astăzi, când informația circulă cu o viteză uluitoare pe internet și unde putem scrie orice, fără niciun fel de responsabilitate, că există cărți, acolo unde responsabilitatea a ceea ce pui pe hârtie rămâne peste veacuri”, a punctat Marius Gondor.

O comoară care nu mai este doar a Aradului

La rândul său, Ionel Bulbuc, directorul Bibliotecii Județene A.D. Xenopol a ținut să remarce că edificiul care găzduiește colegiul, a fost beneficiarul primilor bani europeni, pentru că cineva din administrație a scris un proiect, apoi a vorbit și despre reabilitarea Bibliotecii Județene și colecția de carte rară de acolo. „Este foarte important, doamna director, ce ați făcut dumneavoastră, pentru că noi ne-am dorit să avem astfel de parteneri. Comoara aceasta nu este doar a Aradului și vă spun de ce. Tinerii care au început să o digitizeze sunt cei care o duc mai departe spre marginile lumii. Fiind digitizată, ea poate fi accesată de oricine de pe mapamond. Acesta este un lucru extraordinar. Vă felicit pentru că ați făcut acest lucru și vă rog ca atunci când veți avea digitizat tot fondul să-l anexați alături de cel al bibliotecii și atunci va fi accesat mult mai ușor pentru că noi suntem destul de vizibili în aceste zile”, a spus Bulbuc.

Trei alocuțiuni, aceeași temă: EXCELENȚA

În continuare vă prezentăm alocuțiunile susținute de prof. dr. Diana Achim, directorul Colegiului Național „Moise Nicoară”, drd. Ioana Nistor, documentarist în cadrul Bibliotecii Județene, și prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Asociației „Susținem Excelența”.

„Colegiul Național «Moise Nicoară» împreună cu Asociația «Susținem Excelența» inaugurează azi  Biblioteca de Carte Veche «Cornelia Bodea». Evenimentul reprezintă un dublu act de reverență: pe de o parte, restituie circuitului public volume rare și valoroase, aflate în patrimoniul școlii noastre, iar pe de altă parte, aduce un omagiu «doamnei  istoriografiei românești», academicianul Cornelia Bodea. 

Emblematic pentru școala noastră este modul în care s-a ajuns la acest rezultat. Fiecare carte a fost restaurată cu ajutorul elevilor voluntari, cu substanțe preparate de profesorul nostru de chimie, Dan Rotariu, iar de câteva luni se muncește la digitalizarea acestui patrimoniu, pentru ca accesul la cărți să fie nelimitat.

Așadar, conservarea valorilor trecutului se face cu mijloacele științifice și tehnice ale prezentului”, a spus prof. dr. Diana Achim.

În ceea ce o privește, Ioana Nistor a catalogat Biblioteca de Carte Veche „Cornelia Bodea” ca reprezentând de fapt memoria unei școli, istoria unei colecții și patrimoniul unui oraș.

„Tradiția Bibliotecii Colegiului Național «Moise Nicoară» își are începuturile odată cu înființarea Gimnaziului Regal Superior, în anul 1873. De atunci, Biblioteca a reprezentat o componentă importantă a vieții intelectuale a școlii, un spațiu în care educația s-a întâlnit cu lectura, iar formarea tinerelor generații cu accesul la cunoaștere. Istoria colecțiilor sale este legată de constituirea unor fonduri de carte valoroase, între care se remarcă fondurile Orczy și Vásárhelyi, repere ale patrimoniului bibliografic arădean.

Două Biblioteci, o memorie patrimonială comună - istoria acestor colecții se intersectează cu istoria Bibliotecii Județene «Alexandru D. Xenopol» Arad. Transferul unor colecții istorice în patrimoniul Bibliotecii publice, în anii 1950, constituie un capitol important al acestei legături instituționale și patrimoniale, însă această apropiere nu trebuie privită doar prin prisma traseului administrativ al cărților deoarece ea vorbește despre responsabilitatea instituțiilor care au avut, în diferite momente, misiunea de a păstra și de a transmite un patrimoniu construit de-a lungul generațiilor.

Ceea ce aș dori să evidențiez: pentru cercetătorul de astăzi, fiecare volum poate deveni un punct de plecare. 

Valoarea unei cărți vechi nu se rezumă la textul pe care îl transmite. Hârtia, tiparul, legătura, formatul, ornamentele, ștampilele și însemnările manuscrise alcătuiesc împreună o biografie materială și intelectuală a volumului. Cartea devine astfel un document, o resursă ce vorbește despre epoca în care a fost produsă, despre mediile în care a circulat și despre oamenii care au citit-o, au păstrat-o și au transmis-o. Este o muncă de durată, dar necesară pentru o mai bună cunoaștere a patrimoniului cultural arădean.

În calitate de documentarist al Bibliotecii Județene «Alexandru D. Xenopol» Arad, mă bucur să văd că patrimoniul documentar al orașului este redescoperit, valorizat și transmis mai departe printr-un proiect care unește educația, cultura și cercetarea. Cred că relația dintre Biblioteca Colegiului Național «Moise Nicoară» și Biblioteca Județeană «Alexandru D. Xenopol» merită să fie cunoscută și aprofundată, pentru că implică o poveste a cunoașterii, continuitatea unor colecții, despre responsabilitatea păstrării cărții și despre memoria culturală a Aradului.

Mi-aș dori ca noua Bibliotecă de Carte Veche «Cornelia Bodea» să devină nu doar un loc în care volumele istorice sunt admirate, ci și un spațiu viu de cercetare, descoperire și dialog între generații, un loc în care elevii să poată înțelege că patrimoniul nu este ceva îndepărtat, rămas în urma noastră, ci o moștenire care ne revine în grijă și pe care avem datoria să o transmitem mai departe!

Pentru că fiecare carte veche păstrează mai mult decât o poveste: păstrează urmele unei culturi, ale unei comunități și ale oamenilor care au crezut în puterea cunoașterii!

Felicitări tuturor celor care au făcut posibil acest proiect și mult succes Bibliotecii de Carte Veche «Cornelia Bodea»!”, a spus Ioana Nistor.

Având în vedere că zilele acestea Diana Achim își încheie mandatul de director al prestigiosului colegiu arădean, prof. univ. dr. Lizica Mihuț a dorit să facă o trecere în revistă a celor 9 ani în care CN „Moise Nicoară” a fost condus de Diana Achim, perioadă în care, „trecutul a fost onorat prin fapte”. De remarcat că președintele Asociației „Susținem Excelența” a vorbit încă de la început despre „BILANȚUL UNUI MANDAT al EXCELENȚEI DE 9 ani în SLUJBA COMUNITĂȚII”.

 „1. Colegiul Național „MOISE NICOARĂ” este o ȘCOALĂ-MONUMENT, deci conducerea ei nu este doar o funcție administrativă. Este monument la PROPRIU, fiind adăpostită de o clădire de o frumusețe rară, și, evident, greu de gestionat. Dar este monument în sens SIMBOLIC, pentru că aici învață cei mai buni elevi ai Aradului, care continuă TRADIȚIA EXCELENȚEI unor elevi și profesori de prestigiu, al căror nume rezonează în istorie. Voi aminti doar câteva EXEMPLE: Ioan Slavici, Titus Popovici, Caius Iacob, Vasile Goldiș, Sabin Drăgoi, Ștefan Augustin Doinaș, Dimitrie S. Panaitescu-Perpessicius, Roman Ciorogariu. 

2. Exercitarea mandatului de director al Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad a însemnat o RESPONSABILITATE uriașă, o ONOARE deosebită și, mai presus de toate, o MISIUNE DE SUFLET. Bilanțul depășește sfera cifrelor sau a zidurilor renovate. Este POVESTEA unei EVOLUȚII clădite zi de zi prin VIZIUNE, RIGOARE, CREDINȚĂ într-un IDEAL: EXCELENȚA ACADEMICĂ.

3. PRIORITATEA DIRECTORULUI a fost ca trecutul școlii să fie respectat prin FAPTE, transformarea colegiului într-un SPAȚIU MODERN, sigur și dinamic, adaptat cerințelor secolului XXI.

4. STRATEGIA a pornit de la temelie, prin MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII și grija pentru PATRIMONIUL MATERIAL. Anual, au fost executate LUCRĂRI COMPLEXE de renovare, care au transformat spații degradate în spații funcționale. În același timp, au fost redate  comunității Moise Nicoară SPAȚII-SIMBOL complet renovate și dotate cu mobilier nou: cantina școlii, Observatorul Astronomic „Teofil Mateș”, Biblioteca „Ștefan Augustin Doinaș” și acum Biblioteca de Carte Veche „Cornelia Bodea”.

Sălile de clasă și laboratoarele au fost optimizate prin înlocuirea sistemelor de ILUMINAT, montarea de unor TABLE noi, MOBILIER nou. Din FONDURI PUBLICE, dar și din fonduri PROPRII și prin PROIECTE câștigate, s-a  asigurat DIGITALIZAREA achiziția de CALCULATOARE, LAPTOPURI, TABLE INTELIGENTE și MULTIFUNCȚIONALE.

5. Transformarea logistică a fost dublată de o REORGANIZARE RIGUROASĂ a MANAGEMENTULUI și CONTROLULUI INTERN. Activitatea instituției a fost structurată de PROCEDURI, DOCUMENTE-TIP și REGULAMENTE pentru fiecare compartiment. PLANUL DE DEZVOLTARE INSTITUȚIONALĂ pe 10 ani, dar și STRATEGIA „Moise Nicoară” sunt documente bazate pe o analiză SWOT reală, minuțioasă, realizată în urma unei ample CONSULTĂRI cu toți profesorii școlii, reprezentanții elevilor și a părinților.

6. REZULTATELE ȘCOLII sunt EXCEPȚIONALE în plan CURRICULAR. Colegiul și-a menținut ratele de promovare la EVALUAREA NAȚIONALĂ și BACALAUREAT , în timp ce oferta de DISCIPLINE OPȚIONALE și ACTIVITĂȚI EXTRACURICULARE a crescut, având numeroase cercuri școlare (de la robotică, teatru și pictură, până la cursuri de chineză sau spaniolă). Performanța elevilor și a profesorilor a înregistrat anual între 400 și 500 de participări încununate cu premii și distincții la OLIMPIADE și CONCURSURI, inclusiv la nivel internațional.

7. Pentru ca această valoare să fie vizibilă, a fost reconstruit BRANDUL școlii. Fiecare sală poartă astăzi NUMELE unei PERSONALITĂȚI ISTORICE a colegiului, iar coridoarele găzduiesc panouri cu MISIUNEA  instituției și GALERIA academicienilor care s-au format la Colegiul Național „Moise Nicoară”.    

8. Există un MANUAL DE IDENTITATE VIZUALĂ al școlii și o CULTURĂ a BRANDINGULUI prin obiecte personalizate și echipamente oficiale pentru olimpici și echipe. 

9. DESCHIDEREA SPRE COMUNITATE s-a realizat prin înființarea și administrarea SITE-UL OFICIAL  (moisenicoaraonline.ro) și a paginii OFICIALE  de FACEBOOK , care reflectă zilnic performanțele profesorilor și elevilor, generând, totodată, o prezență constantă în PRESĂ locală și națională. 

10. PRESTIGIUL CULTURAL a fost susținut prin publicațiile: revista „Protecția consumatorului de cultură” și revista în limba engleză „Moise's Insight”.

11. Colegiul Național „Moise Nicoară” este un POL al EXCELENȚEI în EDUCAȚIE prin organizarea a numeroase EVENIMENTE : etape județene și locale de olimpiade în fiecare an, etape naționale, gale și premiere. 

12. POL DE CULTURĂ, prin organizarea de SPECTACOLE de teatru, concerte și lansări de carte. Aici au avut loc manifestări de anvergură sau EVENIMENTE ȘTIINTIFICE, s-au organizat sau au fost găzduite simpozioane, conferințe susținute de oameni de știință și de cultură.

13. Nu în ultimul rând, ȘCOALA este CONECTATĂ la SPAȚIUL EUROPEAN prin PROIECTE internaționale de anvergură. Au fost, pe parcursul timpului, SCHIMBURI BILATERALE de elevi și profesori cu Franța, Germania și Croația. Prin PROGRAMUL  EUROWEEK delegații formate din profesori și elevi au reprezentat anual Aradul și România în țări precum Italia, Danemarca, Suedia, Olanda, Spania sau Portugalia. De asemenea, elevii și profesorii școlii au participat, la nivel de consorțiu, în proiecte ERASMUS, dar și în parteneriate strategice de tip eTwinning, oferind o veritabilă deschidere europeană tuturor elevilor și profesorilor școlii.

14. Toate aceste realizări nu reprezintă succesul unui singur om, ci REZULTATUL unui EFORT COLECTIV remarcabil. Ele demonstrează că la „Moise Nicoară” se îmbină respectul pentru TRADIȚIE cu DESCHIDERE către INOVAȚIE și acest lucru menține o ȘCOALĂ ISTORICĂ în AVANGARDA EDUCAȚIEI ROMÂNEȘTI, așa cum a fost întotdeauna”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

 

 

Galerie foto (64)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite