Ultimele stiri
Accident grav cu un Opel și două VW la RAR (FOTO)
În după-amiaza zilei de luni, 29 ianuarie, în jurul orei 15,00, conducătorul unui Opel, care circula dinspre Pavilioanele EXPO spre centrul orașului, în apropiere de Registrul Auto Român nu a observat …
Adrian Ţolea: „Nu putem tăia pompieristic, de la evenimentele culturale”
Consilierul judeţean Adrian Ţolea s-a arătat contrariat de propunerea colegului său Marius Sulincean, de a diminua bugetul destinat activităţilor culturale, în favoarea altui domeniu. Nu doar cuantumul reducerii peste …
Arbitrilor arădeni le e dor de fotbal
Șapte echipe alcătuite din arbitri sau foști arbitri arădeni au participat sâmbătă la prima ediție a Cupei Comisiei Județene a Arbitrilor la fotbal în sală.
Glad Varga (PNL): “Apele şi pădurile lăsate pe mâna unui subinginer mecanic”
Miniştrii din cel de-al treilea guvern PSD au fost audiaţi de către Comisiile reunite ale Parlamentului. Astfel, în calitate de membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, m-am aflat …
Salarii mai mari, mâncare mai scumpă
Degeaba cresc salariile. Carnea, lactatele, ouăle şi uleiul ne vor lăsa mai săraci. Sindicatele din industria alimentară ne pregătesc pentru noi scumpiri. De vină este slăbiciunea leului, care aduce preţuri mai mari la …
Kovesi: "Nu demisionez. Ceea ce e grav cu adevărat în legile justiției nu se regăsește în text"
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, afirmă că prin modificările Legilor Justiţiei nu se doreşte eficientizarea şi reformarea sistemului, ci dependenţa procurorilor de ceva, ''de ministrul Justiţiei sau …
Consilier PNL, Roxana Tabuia: „Pentru Furău este mai important Partidul Social Democrat decât etica profesională sau sănătatea arădenilor!”
„Constatăm cu stupoare cum un medic renumit în comunitatea arădeană, cu o reputație profesională respectabilă se complace în postura de membru PSD și votează împotriva eticii, a moralității, mai …
Ministrul propus la Finanțe, anunțuri de ULTIMA ORĂ despre taxe, formularul 600 și ANAF
Eugen Orlando Teodorovici, ministrul propus de PSD pentru funcția de ministru al Finanțelor publice, a declarat în cadrul audierii din Parlament că nu exclude revenirea o impozitare progresivă, transmite Realitatea …
Consiliul Județean Arad a achiziționat pentru Gastroenterologie aparatură ce poate depista cancerul din formă incipientă!
Consiliul Judeţean Arad a alocat în anul 2017 peste 7.5 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, dintre care aproximativ 6 milioane de lei au fost alocate doar pentru aparatură medicală, …
Ședința pentru învestirea Guvernului. Dăncilă: ”Cât voi fi premier, nu voi mări nicio taxă”
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit în sesiune extraordinară, pentru votul de învestitură a noului Guvern Dăncilă. Ședința a început cu un moment de reculegere în memoria lui Verestoy …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …











