Ultimele stiri
Ce a descoperit Poliția Locală la o terasă de pe Splaiul Gheorghe Magheru și ce măsuri a luat
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activitate și Control Comercial au organizat, în ultimele zile, noi acțiuni punctuale la societățile comerciale care nu respectă preverile HCLM 192/2017 …
592 de noi cazuri depistate în ultimele 24 de ore
BULETIN DE PRESĂ - 10 iulie 2020, ora 13.00 Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul …
Sergiu Bîlcea: „Respectaţi regulile pentru a-i proteja pe cei dragi, pe cei vulnerabili, pentru a evita adâncirea crizei economice”
În contextul în care, în ultimele zile, România s-a confruntat cu o explozie a cazurilor de coronavirus, înregistrându-se noi recorduri negative, în condițiile în care boala și-a …
Șoc la PSD: aproape toată organizația județeană a trecut la PNL; vezi unde s-a întâmplat acest lucru
Doi primari de oraș, unul de comună și mai mulți consilieri județeni ar fi fost excluși din PSD pentru că s-au înțeles cu PNL și sabotau partidul din care făceau parte, susțin surse politice, scrie comisarul.ro.
Covid-19: Focar într-un centru pentru persoane cu handicap din Dâmbovița: 106 cazuri confirmate
Încă 55 de persoane de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare din Ţuicani au fost confirmate, joi, cu noul coronavirus. Numărul cazurilor înregistrate la centru a ajuns astfel la 106.
Prognoza meteo o lună. Schimbări radicale: cum va fi vremea până pe 10 august
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe o loună. Află, din materialul următor, cum va fi vremea, în fiecare regiune a țării, în intervalul 13 iulie - 10 august 2020.
Bilanțul pandemie la nivel mondial: Vezi CÂT au crescut cifrele și CARE sunt cele mai afectate state
Pandemia de COVID-19 a ucis peste 550.000 de persoane la nivel mondial de la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut și până în prezent. Mai exact, este vorba despre 557.549 de persoane, potrivit …
Accident CUMPLIT în Hunedoara soldat cu un mort și patru răniți. Printre răniți se află și trei copii
O femeie a decedat, iar soţul ei şi trei copii au fost răniţi în urma unui accident de circulaţie care a avut loc în această dimineaţă, pe A1, la km 373 între Deva şi Ilia.
MAI: Controale fără precedent, în zonele aglomerate în contextul creșterii ALARMANTE a numărului de cazuri noi. Românii sunt verificați dacă poartă mască
Controale fără precedent în toate locurile agomerate din țară! Mii de polițiști verifică chiar la această oră dacă oamenii poartă măști în mijloacele de transport în comun sau în magazine și …
Ce spune Laszlo Balint după meciul pierdut cu Turris
UTA a fost învinsă ieri după-amiază de echipa lui Erik Lincar, într-un meci ce a contat pentru etapa a II-a a play-off-ului ligii secunde. Roș-albii au deschis scorul rapid, prin Moise (3), dar vizitatorii au …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …











