Regizorii-scenariști ai filmului ”Să nu ucizi” (Porunca 6) au încălcat Porunca 9 (”Să nu minți”) !!!

scris de Vasile Zărăndan • 04 Mar 2019 • 0 Comentarii

La începutul anilor '70 America era zguduită de ”Afacerea Watergate”, o zguduire atât de puternică încât a dus la prăbușirea președintelui SUA, Richard Nixon.

Vă reamintesc, pe scurt, că este vorba despre doi jurnaliști de la Washington Post, care au primit de la o ”sursă” informația că spionarea Partidului Democrat (în clădirea hotelului Watergate) s-a efectuat la ”sugestia” președintelui american. Iar în urma expozivei anchete jurnalistice președintele și-a dat demisia iar reporterii Bob Woodward și Carl Bearnstein au luat premiul Pulitzer și despre ei se scrie astăzi în toate manualele de jurnalism ale planetei.

Ei bine, în România anului 2016 ziaristul Cătălin Tolontan a aflat tot datorită unei ”surse” faptul că substanțele dezinfectante din spitalele de stat ale patriei sunt foarte mult diluate, aproape ”apă de ploaie” și datorită acestei stări de lucruri mulți pacienți au murit în urma infecțiilor contractate după operație. Curajosul jurnalist a scris, ca atare, o serie de articole ce au dus la demisia ministrului Sănătății și la sinuciderea (nu se știe nici azi dacă nu ”ajutată”) a patronului firmei criminale (Hexi Pharma).

Acestea sunt fapte de iostorie românească recentă (2016 !!!), cunoscute de orice cetățean dornic de a se informa cât de cât cu ce se petrece în țara asta.

Or, în filmul ”Să nu ucizi”, film ce a avut premiera la 1 Martie în cinematografele din România (deci, inclusiv la Arad, la Cinema ARTA), regizorii-scenariști Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Șarga, nu numai că nu i-au recunoscut unui ziarist (tot respectul, Cătălin Tolontan !!!) meritul esențial în elucidarea cazului, ci au mai și imaginat o poveste MINCINOASĂ, în care un tânăr chirurg se bate cu morile de vânt ale corupției din sistemul medical iar atunci când vrea să dezvăluie într-un ziar scandalul dezinfectanților diluați, conducerea publicației scoate în ultimul moment materialul, pe motiv că firma buclucașă ar fi cumpărat publicitate la ziar.

O fi având ea presa postrevoluționară păcatele ei, dar chiar să falsifici (exact cum au fost falsificate substanțele dezinfectante!) niște fapte cunoscute de toată lumea și care s-au petrecut abia în urmă cu 3 ani de zile, oare cui folosește??? Sau poate (și) din această cauză, că își omagiază eroii, Statele Unite ale Americii sunt unde sunt față de o Românie a confuziei valorilor morale?

Realizarea artistică a filmului în discuție este din păcate direct proporțională cu lipsa de veridicitate a scenariului, multe scene fiind de un comic involuntar sau chiar de un ridicol jenant. Vezi numai momentul când viteazul chirurg se pierde cu firea în fața celor trei tineri procurori și nu mai știe nici cum îl cheamă, sau finalul, când se tot dă cu fruntea de chiuvetă!

Și când te gândești ce scenariu palpitant s-ar fi putut scrie brodând umai puțin pe firul narativ al unei povești, unde patronul firmei ce a otrăvit cu substanțele lui măsluite zeci de bolnavi, se sinucide în urma dezvăluirilor unui ziarist incomod, ce se pare că a tulburat cu ancheta lui chiar și ”serviciile”! Pornind de la o tema asemănătoare regizorul italian Michelangelo Antonioni a făcut ”Blow-up”, o peliculă ce și-a adjudecat râvnitul Palm d' Or.

Dar, se pare că pe malurile Dâmboviței se potrivește mai bine vorba lui A. Huxley: ”Ce tragedie, să simți ca Shakespeare, dar să nu te poți exprima decât ca un birjar”!!!

Și ce noroc pe ziariștii Bob Woodward și Carl Bearnstein că n-au trăit în România, căci nici dracu (atotștiutorul) n-ar fi auzit în vecii vecilor de ei !!!

Vasile de Zărand