Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Premiile Ligii Scriitorilor din România, Filiala Arad

Premiile Ligii Scriitorilor din România, Filiala Arad
Comentează 0

Vineri, 26 ianuarie 2024, începând cu orele 17:00, în incinta Bibliotecii județene „Alexandru D. Xenopol”, Arad, a avut  loc Gala de Premiere a Concursului „CARTEA ANULUI 2023”, competiție în care au intrat cărțile scrise de membrii L.S.R. Filiala  „Ioan Slavici, Arad, eveniment moderat de către scriitor Mirela Minuța Alexa, președintele L.S.R. – Filiala Arad.

Invitat special: Cristi Bordaș, actor, solist vocal, chitarist și compozitor la NOVA BAND

Despre cărțile premiate au vorbit membrii juriului:

– domnul profesor – scriitor Valeriu Ilica,

– doamna profesor – scriitor Livia Ciupav,

– președintele filialei – scriitor ,Mirela Minuța Alexa

Mulțumim bibliotecii județene „Alexandru D. Xenopol”, Arad, pentru găzduirea evenimentului de decernare a premiilor și pentru tot sprijinul acordat!

 

 

Pentru cărțile tipărite în anul 2023 s-au acordat următoarele premii:

 

PREMIUL DE EXCELENȚĂ

* Secțiunea ROMAN:

– Autor – Alexandru Ioan Chiș, pentru romanul „Ianus”... „Ianus”, un personaj duplicitar, simbol al contrariilor, reprezintă divinitatea mitologică romană care a protejat capitala imperială prin șuvoiul de apă fierbinte revărsat în calea invadatorilor. Autorul romanului își propune să ne relateze fapte istorice, cronici, văzute de către Alecu, personajul principal, printr-o lunetă magică cumpărată de la un talcioc.

 

* Secțiunea Literatură pentru copii

– Autor – Ileana Vlădușel, pentru volumul „Uimitoarea pasăre a fericirii”. O fascinantă carte de povești despre fermecătoarea lume a animăluțelor cu puteri magice, a florilor, a boabelor de rouă, peripețiile dintr-o lume miniaturală în care necuvântătoarele prind grai iar binele și finalul fericit sunt garantate și dau stare de bucurie cititorilor de toate vârstele.

 

* Secțiunea PROZĂ SCURTĂ

– Autor – Lucian Valentin Ienășescu, pentru volumul „Câmpul cu liniște”. Un titlu care reflectă întocmai starea cititorului care pătrunde în miezul povestirilor captivante relatate de către autor cu multă măiestrie scriitoricească, cu umor, cu semnificație.

 

* Secțiunea TEATRU/SATIRĂ, ÎN GRAI

– Autor – Ioan Alexandru Ardelean, pentru volumul „Scenete vesele și nu numai”,  o carte de satiră și umor în care scriitorul Ioan Alexandru Ardelean, cunoscut și ca Baci Ghiuri a  lu’ Hămfău, vine în fața cititorului cu întâmplări hazlii prinse în scenete vesele pline de savoare dar și cu tâlc, educative, menite să descrețească frunțile încruntate dar și să stârnească dorința de a cunoaște obiceiurile și comportamentul oamenilor simpli de la sat.

 

* Secțiunea POEZIE

– Autor – Mirela Cocheci, pentru volumul „Sofisme surdomute”. Majoritatea poeziilor acestui volum sunt mesaje de revoltă și de critică la adresa acelei părți decăzute, infame, imorale, a societății. Gândurile, sentimentele și năzuințele autoarei sunt transmise prin discursuri poetice sincere, precise.

Stilul și mijloacele de expresie artistică au un caracter propriu, inconfundabil, poeta stâpânind prozodia și modelând cu ușurință atât versurile clasice, cât și poezia modernă.

 

 

***  PREMIU SPECIAL

 

* Secțiunea PROZĂ SCURTĂ

– Autor – Cristian Mladin, pentru volumul „Ochii Nopții”, o carte de proză scurtă fantastică în care sunt evidențiate calitățile și defectele umane o paralelă între sentimentele și trăirile acestora, cu bucurii și tristeți, succese și neîmpliniri... așa cum le percepe și ni le dezvăluie autorul.  

 

– Autor – Ileana Corina Ciuraș, pentru volumul „Picături din scrierile mele”. Povestirile acestui volum, specii ale genului epic, sunt un amalgam de mărturisiri, amintiri, stări cu  aspect meditativ-reflexiv, ușor de lecturat, care abundă în descrieri, metafore comparative și îndemnuri către acea iubire supremă, iubirea de Dumnezeu și de semeni.

 

* Secțiunea Literatură motivațională

– Autor – Lia Teodora Ianto, pentru volumul „Zâmbește-ți”, o carte care transmite optimism și care îndeamnă cititorul să descopere și să se bucure de acea fericire care sălășuiește în interiorul fiecăruia dintre noi, acea fericire pe care o poți atinge doar prin și cu iubire sinceră, necondiționată.

 

* Secțiunea POEZIE ÎN PROZĂ

– Autor – Loreta Toader, pentru volumul „Îngerii citesc în zori”. În această carte, autoarea vine cu un gen de poezie modernă, mai puțin uzitată, poezia în proză. Poezia, ca și iubirea, mângâie, șterge sau stoarce lacrimi, dă palpitații, speranțe, reînvie amintiri... ea poate fi parte din povestea oricui, mesajul captivant transformându-ne în protagoniști implicați sufletește. Dacă mesajul ajunge la destinatar, respectiv la cititor, atunci poezia și-a împlinit menirea.

 

* Secțiunea POEZIE

– Autor – Dorina Omota, pentru volumul „Nu sunt îngeri pe pământ”. Luând în seamă titlul acestui volum, Dorina Omota dă impresia că nu este convinsă de prezența îngerilor pe pământ, însă lecturând poeziile descoperim că poeta însăși contrazice ceea ce declară prin titlu. Autoarea încearcă să pătrundă în sufletul omului, cu multă delicatețe, în încercarea de a găsi răspunsuri la întrebările existențiale care declanșează stările sale de neliniște,

 

– Autor – Lăcrămioara Teodorescu, pentru volumul „Când îngerii cântau”. Autoarea, cu experiență scriitoricească, modelează cuvintele cu multă măiestrie, transformându-le în pârghii către suflete, creând o simbioză perfectă între viața pământeană și viața veșnică, cea care va dăinui peste timpuri prin slovele lăsate în urma sa. În poeziile, de o finețe rară, ale scriitorului – profesor, palpită iubirea candidă, sub toate formele sale, mare parte a creațiilor fiind îndemnuri educative, sfaturi, pilde...

 

* Secțiunea POEZIE/TRADUCERE

– Autor – Maria Alexandra Iliescu, pentru volumul „Madame, de anul acesta, să mărturisim lumina”. Textele din cuprinsul acestei cărți sunt scrise în patru limbi: română, franceză, engleză și germană. Poeziile sunt o mărturisire a luminii spirituale pentru că poezia este lumină, este rugăciune, este o punte dintre noi și Dumnezeu, întocmai pentru că ei, poeziei, i se dăruiește cuvântul, cel prin care intrăm pe un flux de conștiință a materializării... „La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul”. Este o carte care poate fi citită în momentele de răgaz, la gura sobei sau la o cafea, în liniștea dimineții...

 

 

 

*** DISTINCȚIA „CARTEA ANULUI 2023”

 

* Secțiunea ROMAN:

– Autor – Ileana Vlădușel, pentru volumul „Dans printre stele”. Ana, Octav și Paul sunt protagoniștii care au permis ca povestea lor de viață să fie imortalizată între copertele unui frumos roman în care emoțiile scriitorului sunt strâns împletite cu speranța și cu realitățile vieții personajelor principale.

 

* Secțiunea PROZĂ SCURTĂ

– Autor – Liliana-Elena Simion, pentru volumul „Descoperire cu tâlc și alte povestiri”, o carte cu povești și relatări captivante, cu final fericit, scrise într-un stil aparte, fără tertipuri sofisticate care doar ar îngreuna lectura. La fiecare povestire, cititorul are tendința de a crede că personajul principal feminin este chiar autoarea, datorită emoțiilor care pulsează, precum inima, în fiecare scriere. Expresiile rustice sunt o reîntoarcere la lumea satului cu oameni simpli, empatici, cu defectele și calitățile firești, umane.

 

* Secțiunea POEZIE

– Autor – Daniela Herbei, pentru volumul „pâș, pâș prin suflet”, o carte care cuprinde poezii, atât în vers clasic, cât și în vers modern, liber, plăcute auzului, cu mesaj și fior poetic, în care se pot regăsi multe categorii de cititori.

 

– Autor – Ion Borodi, pentru volumul „La malul mării”. Un volum care  cuprinde teme variate și diverse tipuri de creație literară: poezii de dragoste, poezii satirice, o schiță de teatru scurt, o baladă istorică... teme care redau zbuciumul resimțit de noi, toți, în ultimii ani.

 

– Autor – Eva Călin, pentru volumul „La umbra sufletului tău”. Această carte ne invită la delectare, la un exercițiu de retrăire a sentimentului pur, nu cel al deghizării sub masca metodologiei. Majoritatea textelor sunt, în ansamblu, freamăte ale vieții extrase din scrinul cu amintiri, transfigurări cu mijloacele artistice ale unui scriitor și cu sensibilitatea specifică unei femei care și-a dedicat mare parte a vieții sale modelând caractere, poeta dovedindu-și capacitatea de a transforma cititorul în protagonistul unui rol cu care să se identifice.

 

– Autor – Camelia Chifor, pentru volumul „Învecuiri înnisipate”, o carte cu poezii scurte și foarte scurte, în stil modern. Poeziile, deși compacte, au toate ingredientele necesare unei poezii de calitate, cu metaforă și mesaj poetic care se transmite cititorului cu ușurință.

 

– Autor – Mircea Emil Neșiu, pentru volumul „Hotel Rachmaninov”. Deși aflat la a doua tinerețe, autorul vede viața cu ochi adolescentini iar aceasta se refletă în scrierile sale. Poezia acestui volum este una modernă, vers liber, texte scurte cu mesaj în general ambiguu care pune la încercare dorința de deslușire și imaginația cititorului, făcându-l părtaș la actul creativ.

 

– Autor – Costache Năstase, pentru volumul „Cristale de gândire”. Poeziile acestui volum sunt scrise cu înțelepciunea omului matur, dar care deconspiră fiorul din sufletul adolescentin. Versurile, cu mesaje în general optimiste, sunt simple, pe înțelesul tuturor, fără prea multe pretenții stilistice, scrise cu sufletul, pentru a ajunge la cele mai sensibile corzi ale sufletului.

 

– Autor – Constantina Frangulea, pentru volumul „Flori de amintiri”. Constantina Frangulea este un veritabil mesager cultural . Ea scrie și pictează deopotrivă de frumos. Imaginația, sufletul și harul său au putut să îmbine aievea cele două ramuri ale artei și să dăruiască semenilor frumusețea acestora. Versurile sunt predominant în stil clasic, dar în cuprinsul cărții găsim și poezie modernă și poezie în formă fixă, cum ar fi haiku.

 

– Autor – Gabriela Cecilia Cioran, pentru volumul „Lumini și umbre din trecerile mele”. Poeziile, în vers clasic, ale acestui volum își trag seva din filonul hiperactiv al unui spirit adolescentin, plin de aspirații. Romantismul, visurile și dorințele optimiste vin la pachet cu inerenta anxietate, melancolie, nesiguranță, regret...

 

Felicitări tuturor!

 

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite