Afacerea mașinilor care n-ar mai fi ajuns la cumpărători: 100 de persoane vătămate și sechestru pentru recuperarea a sute de mii de euro și a peste 10 milioane de lei
O sută de persoane figurează până în prezent ca persoane vătămate într-un dosar penal în care administratorul unei societăți din Arad este cercetat în legătură cu încheierea și executarea unor contracte pentru achiziționarea de autoturisme. Conform sesizărilor formulate în cauză, mașinile pentru care oamenii au încheiat contractele nu le-ar fi fost remise până în prezent, prejudiciul material fiind estimat la 469.865 de euro și 10.759.374,51 de lei.
În acest dosar, în 2 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad, sub supravegherea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au pus în executare ordonanța procurorului prin care s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurența celor două sume.
Potrivit informațiilor transmise, anchetatorii au reținut, pe baza sesizărilor penale formulate până în această etapă a urmăririi penale de 100 de persoane vătămate, că inculpatul L.A.V., în calitate de administrator al operatorului economic L.M.R.A SRL Arad, le-ar fi indus în eroare cu prilejul încheierii și executării unor contracte de vânzare-cumpărare.
Contractele aveau ca obiect achiziționarea unor autoturisme de către persoanele vătămate. Conform anchetatorilor, bunurile respective nu le-ar fi fost remise până în prezent.
Cercetările vizează infracțiuni de abuz de încredere, bancrută simplă, bancrută frauduloasă și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, în cazul infracțiunii de înșelăciune fiind indicate 100 de acte materiale continuate.
Activitățile desfășurate în acest caz fac parte din „Operațiunea Jupiter”, derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.





















