Fii voluntar! ISU Arad continuă înscrierile în programul „Salvator din pasiune”
Fii voluntar! ISU Arad continuă înscrierile în programul „Salvator din pasiune”
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad continuă recrutarea persoanelor care doresc să se alăture echipei de voluntari, în cadrul programului național „Salvator din pasiune”.
Prin intermediul acestui program, cei interesați au posibilitatea de a dobândi cunoștințe și deprinderi în domeniul situațiilor de urgență, de a participa la activități de pregătire și de a se implica, în funcție de nivelul de instruire, în misiunile desfășurate de pompierii militari.
Înscrierile se desfășoară permanent, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 - 16:00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad.
În prima etapă, persoanele interesate trebuie să depună doar cererea de înscriere. Celelalte documente necesare constituirii dosarului vor fi solicitate ulterior de către reprezentanții inspectoratului.
Pentru a se înscrie în programul „Salvator din pasiune”, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• Să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
• Să fie apți din punct de vedere medical;
• Să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni cu intenție;
• Să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente:
• Cerere de înscriere;
• Certificat de cazier judiciar, pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani;
• Copie a actului de identitate;
• Aviz psihologic, eliberat de un cabinet psihologic, cu mențiunea „apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul ISU”;
• Copie a actului doveditor al ultimelor studii absolvite sau adeverință pentru studiile în curs de desfășurare;
• Adeverință medicală eliberată de medicul de familie, cu mențiunea „apt pentru efort fizic, apt pentru muncă”;
• Acordul părinților sau al tutorelui legal, pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani.
Reamintim că, la momentul înscrierii, este necesară doar depunerea cererii, celelalte documente urmând să fie prezentate ulterior, la solicitarea inspectoratului.
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare privind înscrierea și desfășurarea activității de voluntariat la numărul de telefon: 0257230616
Documentele și informațiile necesare înscrierii pot fi consultate și descărcate accesând acest link: https://isuar.igsu.ro/program-voluntariat/procedura-de-recrutare-a-voluntarilor-30
Programul „Salvator din pasiune” se adresează persoanelor care doresc să își dedice o parte din timpul liber activităților de voluntariat și să contribuie la sprijinirea comunității, alături de pompierii militari arădeni.





















