Petriș - comuna care se reinventează: investiții de 80 de milioane în ultimii ani (FOTO)
Condusă de un primar gospodar, comuna Petriș se reinventează. Se fac investiții constante, menite să crească gradul de confort al locuitorilor. Potrivit celor declarate de primarul Ionel Berari, îl ultimii șase ani Petrișul a beneficiat de investiții de 80 de milioane de lei.
De altfel, administrația locală a lucrat continuu în ultimii ani, iar unul dintre cele mai importante proiecte, cel de alimentarea cu gaze naturale, a ajuns în sfârșit la maturitate. Edilul subliniază că demersurile au fost începute încă din primul său mandat, iar acum se află în punctul în care poate fi semnat contractul de finanțare.
„Un proiect pe care l-am început la primul mandat și pentru care doar acum două luni de zile am reușit să eliberăm autorizația de construire e proiectul privind alimentarea cu gaze naturale în comuna Petriș. Este un proiect ce încercăm să-l accesăm printr-o colaborare cu primăriile învecinate din județul Hunedoara, de la Zam, Burjuc și Gurasada. Am constituit un ADI, am eliberat autorizația de construire și în momentul de față suntem pregătiți ca să semnăm contractul de finanțare. Știm că în actuala conjunctură politică și social-economică e un lucru destul de greu, dar nu ne pierdem nădejdea a merge mai departe. Prima dată l-am avut depus pe POIM, nu am prins finanțarea acolo și acum suntem în lista proiectelor selectate pentru finanțare pe Angel Saligny”, a declarat primarul.
Investiții finalizate prin Anghel Saligny și asfaltări prin PNRR
Edilul explică faptul că un proiect important finanțat prin Anghel Saligny a fost deja finalizat, recepționat și achitat integral.
„Dacă vorbim de Angel Saligny, aici avem un proiect care a fost finalizat. Am făcut recepția anul trecut și am reușit să tragem ultimul leu, ca să zic așa. Deci proiectul e finalizat cu recepția făcută și achitat în întregime. Dacă vorbim de surse de finanțare, pe Anghel Saligny avem un proiect primit. Aici am asfaltat 6,4 km de străzi în localitățile Corbești și Roșia. Astfel am reușit ca toate ulițele satelor să fie asfaltate”, a spus Berari.
În ceea ce privește asfaltările din Seliște și Ilteu, edilul explică de ce acestea nu au fost încă realizate.
„Mai avem, am avut depus, dar nu am obținut finanțare pe AFIR, un proiect pentru asfaltare. Mai avem în jur de 4 km în satele Seliște și Ilteu. Poate că așa au rânduit Dumnezeu să nu asfaltăm aici, că aici vrem să începem alte proiecte. Aici vrem să începem cu gazul, vrem să începem, dacă reușim, și înființarea unei rețele de apă”, afirmă Ionel Berari.
Stații de încărcare electrică și câmp fotovoltaic de 140 kW
Primarul ne-a prezentat în continuare investițiile în energie verde, aflate deja în execuție. Două stații de încărcare pentru vehicule electrice sunt în curs de instalare, iar structura pentru un câmp fotovoltaic a fost deja montată.
„Tot pe PNRR, zilele trecute am dat ordinul de începere a lucrărilor și se vor monta două stații de încărcare a vehiculelor electrice. O stație va avea două prize de 22 kW, iar o stație va avea o priză de 22 kW și o priză de încărcare rapidă, de peste 50 kW. Aici vorbim de energia verde. În energia verde, la Petriș chiar se lucrează. A fost montată și structura pentru înființarea unui câmp de panouri fotovoltaice, finanțat prin Fondul de Modernizare. Vor fi instalate panouri care vor produce 140 kW. Prin ATR-ul care l-a avut obținut eram condiționați de schimbarea transformatorului, de spor de putere și de un branșament de vreo 400 m. Din fericire am reușit să finalizăm lucrurile acestea”, afirmă primarul.
Edilul spune că administrația se pregătește și pentru accesarea fondurilor pentru baterii de stocare.
„Este în dezbatere publică ghidul privind alocarea financiară pentru UAT-uri. Se vor aloca fonduri pentru stocare, pentru baterii la cei care au avut contracte pentru producerea de energie prin panouri fotovoltaice. Am emis certificatul de urbanism, am obținut avizele de la mediul ce mai trebuiau și suntem pregătiți să accesăm. Știm că este pe principiul primul venit, primul servit și atunci trebuie să fim bine pregătiți în momentul în care să va lansa apelul de selecție”, a completat edilul.
Criza apei: fântâni secate, puțuri noi și analize detaliate
Primarul vorbit și despre situația critică din vara trecută, când seceta a afectat grav fântânile populației.
„Ca și toată România ne confruntăm cu o secetă cronică. În cursul verii anului trecut, foarte multe fântâni au secat. Momentan sursa de aprovizionare a populației este din fântâni individuale. Am avut o întreagă activitate de aprovizionare a populației cu apă din diverse surse, o sursă importantă a fost un puț forat la adâncime în localitatea Ilteu. Am reușit, cu sprijinul Consiliului Județean care ne-au alocat fonduri, să forăm un puț la 110 metri. Din datele preliminare avem un volum de aproximativ trei litri pe secundă, deci un volum destul de consistent. A mers pompa două ore și am tras 8000 de litri de apă”, a declarat primarul.
Drumul Regelui: cea mai mare investiție din istoria comunei
Dacă am ajuns la Petriș, nu am putut să nu vorbim despre Drumul Regelui, care a început să fie reabilitat de Consiliul Județean și reprezintă cea mai mare investiție din istoria comunei, potrivit primarului Ionel Berari. Acesta ne-a vorbit despre impactul major al lucrărilor la Drumul Regelui, atât asupra siguranței traficului, cât și asupra pieței imobiliare.
„Este cea mai mare investiție care s-a făcut vreodată în comuna Petriș. De când au început lucrările, prețul caselor, a grădinilor, a terenurilor, putem spune că a explodat. De la 0,5 euro/mp s-a ajuns la 5 euro/mp în intravilan. Este o investiție a Consiliului Județean Arad, finanțată prin ADR Vest. Drumul Regelui este o continuare a investiției făcute în localitatea Obârșia, unde lucrarea a fost finanțată prin CNI. Acolo pe lângă lucrările de la drum s-au realizat 1-2 km de ziduri de sprijin, care protejează drumul și gospodăriile oamenilor. Drumul Regelui va lega Valea Mureșului de Valea Crișului, va facilita accesul la autostradă pentru Valea Crișului, va avea categoric un efect major în zona turismului pentru că stațiunea Vața Băi funcționează în momentul de față, iar turiștii vor putea ajunge la obiective turistice cum este Castelul de la Regal Săvârșin și sperăm noi, Castelul Salbek de la Petriș, când lucrările de reabilitare vor fi finalizate”, a continuat edilul.
Modernizarea Școlii Sabin Drăgoi
O altă investiție în lucru este cea de la Școala Gimnazială Sabin Drăgoi.
„Avem finanțare de la Administrația Fondului de Mediu, pentru lucrări de îmbunătățire performanță energetică la clădirile Școlii Gimnaziale Sabin Drăgoi din Petriș. O clădire, Corpul B, este finalizată acum, pregătim documentele pentru recepție. După executarea recepției și autorizarea clădirii, vom muta cursurile din Corpul A în Corpul B și vom începe lucrările și la Corpul A unde, de asemenea, avem semnate contractele de finanțare și de execuție”, a spus edilul.
O altă investiție importantă, de data aceasta realizată din bugetul local, constă în asigurarea scurgerii apei în Ilteu pe drumul comunal. „Aici, la orice volum mai mare de precipitații, apa inunda gospodăriile și drumul. Acum s-a reușit regularizarea pârâului, betonarea albiei și realizarea accesului la proprietăți”, a precizat Berari.
Dotări noi prin GAL și investiții locale
Primarul susține că administrația locală intenționează să achiziționeze o camionetă și un tocător de vegetație. „Vom cumpăra o camionetă nouă și un tocător de vegetație. Camioneta este un utilaj pe care îl vom porni zilnic, e absolut necesar funcționării și gospodăririi activității din comună, iar tocătorul de vegetație este cu atât mai necesar cu cât avem o rețea foarte mare de drumuri, de rețele electrice și întreținerea lor generează o grămadă de material vegetal, care prin tocarea lui va putea fi gestionat mult mai ușor”, a punctat primarul.
Investiții totale: 80 de milioane de lei în șase ani
Un scurt bilanț în cifre al ultimilor șase ani, arată că la Petriș s-a lucrat serios. „Am făcut o sumă a investițiilor realizate în șase ani de la preluarea primului mandat de primar. Și cele realizate de Primăria Petriș și cele realizate de Consiliul Județean Arad pe raza UAT Petriș. Cumulate ajunge la o sumă, zic eu, impresionantă de vreo 80 de milioane de lei”, a ținut să precizeze Berari.
Tradiții, cultură și evenimente internaționale
Dar Petrișul nu înseamnă doar investiții în infrastructură. Înseamnă și viață culturală. „Aș începe cu sfârșitul anului când avem Festivalul de Colinde și Datini, care de an de an se bucură de o participare mult mai largă și oamenii vin cu drag să vadă pe scenă evoluțiile formaților din zonă. Un alt eveniment important, Zilele Satului, este la ediția a V-a. Avem și Școala de Vară. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit în fiecare an să ducem copiii în excursii, să facem activități cu ei, adică să-i scoatem din fața ecranelor, să-i ducem în natură. Anul trecut i-am dus la Vața, la ștrand, la Muzeul Aurului, la un muzeu interesant de la Brad unde au putut să vadă diverse tipuri de roci cristaline”, a povestit primarul.
Referindu-se la evenimentul organizat de Asociația Castel Salbek, Ionel Gheorghe Berari susține că acesta a pus Petrișul pe harta internațională. „Pe 20 iunie are loc ediția a III-a a Sărbătorii Sânzienelor la Castel. Cu ocazia aceasta se vor dezveli câteva statui realizate în colaborare cu artiști de renume național și cu universitățile din Cluj și din Timișoara. Un alt eveniment deosebit de cunoscut este Salbek Opera Masterclass. Un grup de 20-25 de studenți din țară și din întreaga lume, anul trecut au fost și din Asia, și din America de Sud, se bucură de orele predate de trei artiști de renume internațional: Ramon Vargas, Leontina Văduva și Ruxandra Donose. În acest an, Salbek Opera Masterclass va avea loc în cursul lunii august, iar cursanții vor închide, conform tradiției, Zilele Aradului”, a încheiat primarul Ionel Berari.


























