Ce fel de cărți stârnesc interesul tinerilor?
Printre modurile de a-ți petrece timpul liber, lectura este o activitate nu doar plăcută, ci și utilă. Pentru a afla mai multe despre acest obicei în rândul tinerilor, am ales să vizitez Biblioteca Județeană din Arad, unul dintre primele locuri la care te gândești atunci când vine vorba despre cărți.
Amplasată într-o clădire istorică, recent renovată, biblioteca are un farmec aparte, iar aspectul său îngrijit îi oferă o înfățișare deosebită. Totuși, experiența mea nu a fost neapărat cea mai plăcută, însă cred că ține mai degrabă de o preferință personală. Deși locul este unul atrăgător, nu m-am simțit pe deplin comod. Probabil că m-aș simți mult mai în largul meu citind o carte în liniștea propriei locuințe.
Pentru vizitatorii care nu cunosc clădirea, identificarea bibliotecii poate fi puțin dificilă. Deși există un indicator la stradă, acesta nu este foarte vizibil, iar orientarea în interiorul clădirii nu este tocmai intuitivă, mai ales că biblioteca se află la etaj.
Există numeroase posibilități pentru tinerii care își doresc să citească, în funcție, bineînțeles, de domeniile care îi interesează. Lectura are, de altfel, această particularitate de a cuprinde o gamă largă de domenii, oferind posibilitatea fiecăruia de a descoperi informații și perspective noi, indiferent de interesele personale.
Cu toate acestea, anumite categorii de cărți par să fie mai populare în rândul tinerilor și studenților. Potrivit bibliotecarului Gabriel Roman, cărțile de dezvoltare personală se numără printre cele mai solicitate. „Din experiența mea personală pot să zic ce cer ei, este cartea de dezvoltare personală”, afirmă acesta.
În timp ce tinerele se orientează mai des spre romane, băieții manifestă un interes mai mare pentru istorie și biografii, după cum explică bibliotecarul: „Un alt segment de carte solicitat mai mult din partea domnișoarelor, respectiv a doamnelor studente, sunt romanele. În timp ce domnii studenți sunt interesați mai mult de partea de istorie, de partea de biografii.” Există, desigur, și excepții de la aceste preferințe, după cum precizează Gabriel Roman: „Mai sunt și mici excepții, unde se cere filozofie, se cere politică, subiecte mai pretențioase.”
O altă perspectivă asupra obiceiurilor de lectură ale tinerilor vine din partea bibliotecarului Florin Coita, care observă că interesul acestora pentru cărți nu este tocmai ridicat. „Tinerii nu prea citesc, din păcate. Nu pot să spun că nu citesc, dar nu prea citesc”, afirmă acesta.
O mare parte dintre tineri ajung să citească mai ales atunci când lectura este impusă de cerințele școlare sau universitare, fie că este vorba despre operele studiate la orele de limba română din liceu, fie despre bibliografia recomandată în facultate. Lectura din proprie inițiativă rămâne, astfel, o alegere pe care nu toți ajung să o facă.
„Eu le-aș recomanda să înceapă să citească”, este îndemnul bibliotecarului.
„Citesc ce mi se cere la facultate, cărți de anatomie și fiziologie”, povestește Alex, în vârstă de 22 de ani, student la Medicină, care a acceptat să împărtășească câteva dintre obiceiurile sale de lectură. Pe lângă cărțile necesare studiilor, acesta spune că mai citește ocazional, din proprie plăcere, basme și cărți de istorie.
Fratele său mai mic, Ștefan, în vârstă de 17 ani, ne-a vorbit și el despre preferințele sale. Lecturile lui sunt în mare parte legate de pregătirea pentru Bacalaureat, însă în timpul liber alege și cărți de istorie sau Biblia.
Așadar, iubitorii de lectură nu au dispărut din rândul tinerilor, însă obiceiul de a citi rămâne departe de a fi unul generalizat. Școala și facultatea continuă să joace un rol important în apropierea acestora de cărți, însă lectura impusă de cerințele academice aproape niciodată nu se transformă într-o pasiune sau într-o dorință de a explora și alte domenii din proprie inițiativă.
Într-o perioadă în care tinerii au la dispoziție nenumărate forme de divertisment, de la platformele online până la jocuri video și rețele sociale, lectura ajunge uneori să pară o activitate mai puțin atractivă sau chiar învechită. Cu toate acestea, cărțile rămân una dintre cele mai importante surse de informare și cunoaștere, contribuind la dezvoltarea culturii generale, îmbogățirea vocabularului și formarea unei gândiri mai bine structurate. Poate că provocarea nu este atât aceea de a-i face pe tineri să citească, cât de a le stârni curiozitatea și dorința de a descoperi lectura din proprie inițiativă.
Kevin Eduard Cornea





















