Flagrant de proporții la Nădlac: aproximativ patru milioane de țigarete netimbrate descoperite într-o remorcă
Captură de proporții la Nădlac, unde polițiștii arădeni au descoperit, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant, un transport cu aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă. Marfa era ascunsă în remorca unui ansamblu rutier condus de un bărbat de 40 de ani, din județul Suceava.
Acțiunea a avut loc în 11 noiembrie 2026 și a fost organizată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac.
În jurul orei 22:00, oamenii legii au oprit un ansamblu rutier condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Suceava. În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit în remorcă țigări de contrabandă ambalate în baxuri. Potrivit primelor estimări, este vorba despre aproximativ 4.000.000 de țigarete netimbrate.
Șoferul a fost condus la audieri, iar în funcție de rezultatul acestora vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.





















