Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Petrișul – comuna care în ultimii patru ani a intrat într-un amplu proces de modernizare (FOTO)

Comuna Petriș a început să își schimbe fața în mod semnificativ în ultimii patru ani, de când conducerea Primăriei a fost preluată de Ionel Berari. După preluarea mandatului acesta și-a început activitatea făcând un inventar, pentru a vedea care sunt bunurile comunei și pentru a vedea ce este de făcut pentru a îndeplini așteptările localnicilor. Și cum bugetul nu este unul de natură a satisface nevoile unei comunității aflate în curs dezvoltare, administrația de la Petriș a început să facă proiecte pentru a atrage fonduri europene și guvernamentale.

Petrișul – comuna care în ultimii patru ani a intrat într-un amplu proces de modernizare (FOTO)
Comentează 1

După cum spuneam, primarul Ionel Berari a început și-a început activitatea la Primărie cu un inventar, pentru a vedea cu exactitate care sunt bunurile comunității. „Am avut foarte mult de lucru la acest capitol. A trebuit să facem prima înscriere, să întabulăm aproape toată «averea» Primăriei. Am făcut 70 de CF-uri prin care am întabulat străzile din comună. Pentru drumurile agricole avem aproape 100 de cărți funciare deschise. Am reușit să întabulăm clădirile școlilor, să actualizăm CF-ul, ceea ce ne-a permis să depunem proiecte. E vorba de căminul de la Ilteu, căminul de la Corbești, de la Roșia Nouă și de la Obârșia. Au rămas căminele de la Petriș și de la Seliște, unde avem o situație mai delicată, dar am început și aici demersurile. Am întabulat dispensarul, piața agroalimentară, unde dacă am avut CF am putut să o branșăm la curent, când vin dimineața comercianții pot să se conecteze, iar la evenimente putem folosi prizele trifazice, monofazice, iar acest lucru ne ajută foarte mult. Nu am finalizat încă această activitate, demarată la începutul mandatului, dar am dus-o la un procent însemnat, undeva la 80-90%”, povestește primarul Ionel Berari.

Proiectele, singura posibilitate de dezvoltare

Cu încasări mici din taxe și impozite, cu un buget specific unei unități administrativ teritoriale cu aproape 1.300 de locuitori, singura soluție pentru modernizarea infrastructurii au rămas fondurile europene și guvernamentale. „Analizând bugetul, am văzut că avem un buget mic, specific comunei Petriș, care are vreo 13.000 de hectare, dar numai 1.280 de locuitori. Știam înainte de ajunge la Primărie că singura posibilitate de dezvoltare este încercarea de a obține proiecte din fonduri nerambursabile, indiferent de sursa de finanțare. Acum avem o serie de proiecte în implementare. Cel mai mare proiect vizează modernizarea infrastructurii rutiere în Roșia Nouă și Corbești, finanțat prin PNI «Anghel Saligny», în valoare de peste 9,8 milioane de lei. Vorbim de 6,4 kilometri de străzi. Un alt proiect care este în procedură de achiziție are ca obiect realizare de lucrări de eficientizare energetică la Școala Gimnazială «Sabin Drăgoi» de peste 1,2 milioane de lei, iar pentru cea de a doua clădire a școlii, un alt proiect în valoare de peste 1,3 milioane de lei. Sunt proiecte depuse la Administrația Fondului de Mediu, care vor presupune o intervenție capitală la clădirile școlilor, care au fost construite în anii 1900. Se va schimba acoperișul, izolația termică, vor avea panouri fotovoltaice, pompe de căldură. Vor fi clădiri aproape verzi. Sperăm că lucrările vor începe la terminarea anului școlar, urmând să fie făcute etapizat. Prima dată la un corp de clădire, apoi la celălalt. Copiii vor fi mutați în clădirea dispensarului, unde avem disponibile două săli renovate”, continuă primarul.

Pași necesari pentru modernizarea comunei

Acesta ne-a relatat apoi despre necesitatea de actualizare a PUG-lui, despre un proiect de cadastrare gratuită, care presupune înscrierea în CF a tuturor proprietăților de pe raza comunei și despre construirea unor stații de reîncărcare.

„Un proiect finanțat prin PNRR ne permite să actualizăm PUG-ul în format GIS. PUG-ul care era în vigoare l-am prelungit prin hotărâre de Consiliu Local. Erau multe prevederi acolo care erau o frână pentru dezvoltarea comunei. De exemplu, zona centrală a Petrișului are interdicție de construire. Unde să construiești, dacă nu pe terenurile pe care le ai la dispoziție. Erau multe programe de finanțare, dar nu am putut depune proiecte pentru că știam că aveam interdicția de construire. Trebuia ori să actualizăm PUG-ul și să avem prevederi corecte în funcție de necesarul de dezvoltare a comunei, ori să facem un PUZ. Am zis că dacă oricum expira, mai bine actualizăm PUG-ul.

Avem aici și un monument istoric de clasa A, Castelul Salbek. Sunt niște restricții date de existența lui, pe care le vom analiza în următoarea etapă. Tot în cadrul acestui proiect, pe PNRR, avem construirea de două stații de reîncărcare, necesare atât datorită tendinței de dezvoltare din industria auto, cât și ca urmare a faptului că avem un proiect în parteneriat cu Consiliul Județean pentru achiziționarea unui microbuz electric”, susține edilul.

29 de camere de luat vederi pentru siguranța cetățenilor

Deși Petrișul est o comună liniștită, din când în când a mai avut loc câte un eveniment reprobabil, asfel încât, pentru creșterea gradului de siguranță, vor fi montate 29 de camere de luat vederi.

„Mai avem două proiecte pe GAL. Unul este finalizat, pentru achiziție echipamente pentru dotarea compartimentului locuințe, servicii și dezvoltare publică, iar altul aflat în implementare. Cel de al doilea vizează este un proiect prin AFIR, pentru un sistem de supraveghere video în comună. Tocmai am dat ordinul de începere a lucrărilor. Vor fi amplasate 29 de camere în toată comuna, ceea ce va duce la creșterea gradului de siguranță. Avem o comună liniștită, dar ocazional s-a mai întâmplat câte un eveniment, astfel încât e util să avem aceste camere”, a ținut să precizeze primarul Ionel Berari.

Rețea inteligentă de distribuție a gazelor

Deși satele comunei sunt înconjurate de păduri, procurarea lemnelor de foc nu se mai poate face cu aceeași ușurință ca în urmă cu 20 sau 30 de ani. În aceste condiții, administrația locală a început demersurile pentru racordarea comunei la rețeaua de gaz, în acest scop fiind realizat un parteneriat cu vecinii din județul Hinedoara. „Un alt proiect inițiat de mine și aprobat de Consiliul Local vizează statutul ADI-ului care ne va ajuta la înființarea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor în localitățile comunei. E așa de domeniul SF-ului, dar se lucrează la el. A fost primul proiect depus de mine. L-am depus pe POIM, dar l-am transferat ulterior pe «Anghel Saligny». Suntem pe lista proiectelor finanțate, dar ca să putem obține finanțarea este necesară constituirea unui ADI. Îl vom realiza în parteneriat cu comunele Zam, Burjuc și Gurasada din județul Hunedoara. E un proiect cu o valoare foarte mare, de 25 milioane de lei. Am făcut deja pași consistenți, nu este semnat încă constractul de finanțare, dar suntem pe lista proiectelor aprobate. Mai avem niște pași mici pe care să-i facem, constituirea ADI și obținerea unui aviz de la Enel. Lucrările vor fi finanțate până la limita de proprietate, inclusiv contoarele, astfel, costurile pe care trebuie să le suporte localnicii vor fi destul de mici”, a explicat edilul comunei.

Ce face Primăria pentru a reduce cheltuielile cu iluminatul public

Cum cheltuielile cu iluminatul public apasă greu pe bugetu și așa mic al comunei, administrația locală a demarat un proiect pentru realizarea unei centrale electrofotovoltaice. „Într-un viitor foarte apropiat ar trebui să semnăm contractul pentru construirea unei centrale electrofotovoltaice pentru consumul propriu al UAT Petriș. Banii urmează să provină prin Fondul de Modernizare prin Ministerul Energiei, valoarea proiectului fiind de 911.000 lei. Se dorește acoperirea consumului de energie electrică pentru iluminatul public, clădirile Primăriei, clădirile școlilor și tot ceea ce avem noi consum. După cum puteți observa, acum se pune un mare accent pe energia verde și apoi, în 2022, 41% din impozitele și taxele încasate de Primărie a mers pentru factura la curent, iar din această factură, 95% este doar iluminatul public. Dacă reușim să implementăm acest proiect, va fi redusă presiunea pe bugetul local.

Ne-am mișcat foarte repede, pentru că a fost pe principiul «primul venit, primul servit» și am fost printre primele proiecte pe țară care au fost încărcate pe platformă, în 18 minute de la lansarea sesiunii de înscriere”, a mai spus Ionel Berari.

Investiții importante pentru comunitate

Iar realizările administrației locale nu se opresc aici.„Avem și proiecte finanțate din bugetul local, pe care le putem finanța din venituri proprii și cu cofinanțare de la Consiliul Județean. În localitatea Seliște am reușit să regularizăm albia pârâului Valea Adamească, unde drumul trecea prin pârâu, iar când creștea debitul, apa inunda gospodăriile, iar accesul localnicilor în zonă era îngreunat. Echipajele de Salvare, pompierii, nu aveau acces acolo, dar acum problema a fost rezolvată. Valea e acum regularizată, betonată, iar zona de drum e pietruită. A fost o investiție de aproximativ 460.000 de lei. Ceva asemănător avem acum la Ilteu. Vom interveni și acolo după modelul Seliște.

O altă investiție a fost făcută la căminul de la Roșia Nouă, care a fost renovat din temelie. Arăta foarte rău la început. Am zis că reparăm doar acoperișul, la început, dar când am văzut cât este de deteriorat au rămas doar pereții și l-am renovat integral, iar acum arată foarte bine.

Unul dintre obiectivele cu care am plecat la drum a fost și construirea de capele sau de spații pe care să le poată folosi cetățenii. La Petriș s-a construit una de către biserică, cu sprijinul nostru, al Primăriei. Iar la Ilteu a fost renovată o clădire a fostei școli, după ce am reușit să obșinem acte pe ea. Acum e în stadiul final. Ne dorim o sală pentru capelă și o sală pentru alte evenimente, să fie o clădire multifuncțională”, a punctat primarul.

Rețea de apă curentă

Nu trebuie uitat nici faptul că la Ilteu, Seliște și Petriș urmează să fie realizată o rețea de apă.

„Avem acum în lucru un proiect privind construirea unei rețele de apă curentă la Petriș. Am început prin realizarea unui studiu hidrogeologic pentru identificarea surselor de apă. Recent a fost la noi o echipă care a preluat probe și facem un studiu de tratabilitate a apei, să vedem de ce componente are nevoie pentru a fi potabilă. Vom face ulterior o stație de tratare a apei. La început vom realiza rețeaua de apă potabilă în Ilteu, Seliște și Petriș, pentru că nu putem să acoperim din prima toată comuna. Am mai avut un proiect depus prin PNRR pentru apă uzată și din cauza faptului că nu facem parte din ADI care gestionează apa ne-a fost respinsă finanțarea. Am început să facem pași mici pentru intrarea în ADI”, a ținut să precizeze Ionel Berari.

Drumul Regelui prinde din nou contur

Construit pe vremea când regele Mihai se afla pe tronul României, Drumul Regelui a fost lăsat multă vreme în paragină. Dacă la începutul anilor 2000 se vorbea despre necesitatea modernizării lui, pentru a fi din nou circulabil, în ultimii ani s-au făcut pași importanți în această direcție.  „În ceea ce privește Drumul Regelui, în februarie 2021 am avut o întâlnire la limita de județ cu primarul din Vața. Ne propuneam să realizăm un centru de lobby pentru a facilita comunicarea între comune și județe. Lucrurile au mers destul de greu la început, dar iată că în zile noastre vedem că prin contur. În comuna Petriș, prin Compania Națională de Investiții se lucrează, suntem la un procent de realizare de peste 70%. Mai e puțin de lucru până să se înceapă să se aștearnă covorul de asfalt și mai avem 4,1 kilometri, pentru care fiind drum județean, Consiliul Județean depune proiectul. Se lucrează intens. Zilele acestea va fi depus proiectul de finanțare pe ADR Vest. Același lucru se întâmplă și în județul Hunedoara, pentru că va fi un proiect comun, al județelor Hunedoara și Arad. Un proiect destul de dificil, fiind zonă de deal, cu serpentine, fiind necesare ziduri de sprijin, mai avem probleme cu terenul, că o parte din traseu trece prin fondul forestier și vor fi necesare exproprieri, dar lucrurile s-au mișcat și s-au concretizat. Nu mai avem doar povestea frumoasă a Drumului Regelui, avem identificată clar o sursă de finanțare, există un proiect tehnic, se știe care e valoarea investiției și cred că la finalul următorului mandat vom putea trece de la Castelul Săvârșin, pe la Castelul Salbek de la Petriș și să ajungem la băi la Vața pe un drum modernizat. Se va putea astfel dezvolta o activitate despre care s-a tot vorbit la Petriș, activitatea de turism. Un lucru important este că avem o colaborare foarte bună cu noii proprietari ai Castelului Salbek, care își doresc aici să facă o investiție consistentă, undeva între 12 și 16 milioane de euro. Vor să construiască un complex și turistic și legat de sănătate, un centru de tratament”, mai povestește primarul.

Competiție sportivă cu sute de participanți

Mai trebuie spus că pe Drumul Regelui urmează să aibă loc în luna mai King's Cross, o competiție sportivă la care sunt așteptați sute de participanți. „Pe 11 mai avem un concurs de biciclete și cross, concurs de alergare pe teren denivelat. Reluăm o tradiție. Au mai fost câteva ediții de concurs de biciclete, «Drumul Regelui» se numea. De data aceasta nu mai putem să-l denumim așa că este o marcă rezervată, așa că îi vom spune King's Cross. Ne așteptăm undeva la 450 de concurenți, cicliști și alergători. Traseul va avea o lungime variabilă, pe categorii de vârstă și de pregătire. Cel mai lung traseu are undeva la 50 km, vor fi și trasee mai scurte, cu grad de dificultate mai scăzut, undeva la 30 km, iar alergarea pe 8 și 4 kilometri, dar cu diferențe de nivel cumulate care ajung la câteva sute de metri. Relieful ne permite să avem trasee cu grade de dificultate și diferite și mărite”, a încheiat primarul.

Galerie foto (77)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite