Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

O pierdere grea pentru breasla jurnaliștilor: ne-a părăsit Sorin Stanciu, președintele care a fost aproape de fiecare filială

Cu profundă durere și respect, Filiala „Ioan Slavici” Arad a UZPR deplânge trecerea în eternitate a celui care a fost Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

O pierdere grea pentru breasla jurnaliștilor: ne-a părăsit Sorin Stanciu, președintele care a fost aproape de fiecare filială
Comentează

Ales în fruntea UZPR în iulie 2024, Sorin Stanciu a fost un lider vizionar, dedicat consolidării rolului jurnaliștilor în societate și întăririi filialelor din teritoriu. Crezul său — „UZPR suntem noi, toți, egali” — a devenit un principiu călăuzitor pentru întreaga Uniune.

La Arad, Stanciu și-a arătat deschiderea și apropierea față de jurnaliștii locali, participând în vara anului trecut la o întâlnire cu ziariștii arădeni, iar un an mai târziu la Conferința Științifică Națională „Administrație Românească Arădeană”, organizată în cadrul Zilelor Administrației Arădene,  când a fost distins cu Ordinul „ASTRA Arădeană”. A fost un moment de recunoaștere a valorii sale, în prezența unor personalități marcante ale vieții culturale și spirituale din județ. Tot atunci a participat la o întâlnire regională cu conducerile filialelor din Zona de Vest și a luat parte la lansarea volumului „Învățătorii – Autoportretul unei generații”, coordonat de Lavinia Betea, prim-vicepreședinte al UZPR Arad.

Prin dispariția sa, presa românească pierde nu doar un conducător, ci un om care a înțeles profund misiunea jurnalismului și a cultivat respectul, echitatea și solidaritatea între profesioniștii condeiului.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor din UZPR și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.

„Sorin Stanciu a fost mai mult decât un președinte — a fost un prieten al Aradului, un om care a înțeles că jurnalismul nu se face doar în birouri, ci în mijlocul comunității. Îmi amintesc cu emoție întâlnirile noastre, în care vorbea cu pasiune despre nevoia de unitate și demnitate în breaslă A fost un susținător sincer al filialelor, un om care a ascultat, a încurajat și a construit. Plecarea sa lasă un gol imens, dar și o moștenire pe care avem datoria să o ducem mai departe.

În numele Filialei UZPR Arad, îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru noi și pentru jurnalismul românesc”, susține Vasile Filip, președintele UZPR Arad.

Filiala „Ioan Slavici” Arad a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

 

 

 

 

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite