Maestrul coregraf Viorel Nistor a trecut în eternitate
Maestrul coregraf Viorel Nistor, al cărui nume este aproape sinonim cu dansul popular arădean, a trecut în eternitate. Anul acesta ar fi împlinit 80 de ani. Tristul anunț a fost făcut de Centrul Cultural Județean Arad.
„Cu adâncă tristețe anunțăm plecarea dintre noi a maestrului coregraf Viorel Nistor.
O personalitate marcantă a dansului popular românesc, Viorel Nistor a însemnat pasiune, disciplină și o dedicare neobosită față de artă.
A format generații de artiști și a lăsat în urmă o moștenire valoroasă, imprimată profund în cultura coregrafică. Prin tot ceea ce a creat, scena a devenit un spațiu al emoției sincere și al expresiei autentice.
Gândurile noastre se îndreaptă către familie, prieteni și toți cei care i-au fost aproape.
Drum lin, maestre. Moștenirea dumneavoastră va continua să inspire”, este mesajul scris pe Facebook de reprezentanții instituției.
Viorel Nistor s-a născut pe 8 octombrie 1946, la Beneşti, în județul Sibiu. „Neobosit cercetător şi instructor, Viorel Nistor este unul din rarii specialişti ai fenomenului coregrafic tradiţional şi ai jocului din vechile vetre rurale de pe Mureş şi Crişuri. Descoperind potrivirea dimensională dintre muzică şi joc, dar şi legătura lor permanentă cu strigăturile, bătăile pe cisme sau chiuitul, Viorel Nistor, ne atrage atenţia asupra structurilor mult mai complexe ale memorabilelor petreceri rurale de altădată. Cu nesfârşită râvnă şi pricepere, ajuns în fruntea erudiţilor din cultura tradiţională, maestrul Viorel Nistor a devenit o spectaculoasă, singulară şi de necontestat instituţie de folclor”, scria despre el, în urmă cu doi ani, la împlinirea vârstei de 78 de ani, Horia Truță, pe site-ul Bibliotecii Județene A.D. Xenopol.
Sursa foto: Facebook Centrul Cultural Județean Arad






















