Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Împușcăturile în pădure vor fi interzise

Aleșii vor ca folosirea armelor de tir, a celor cu aer comprimat sau a celor folosite la paintball, dar și a arcurilor cu săgeți să fie posibilă doar în spații special amenajate, adică în baze sportive sau poligoane speciale,unde să nu poată avea acces oricine ci doar cei care practică aceste sporturi.

Împușcăturile în pădure vor fi interzise
Comentează 1

Concret, deputații PSD Ninel Peia și Mădălin Voicu au depus la începutul acestui an o inițiativă legislativă prin care vor să interzică folosirea armelor sau dispozitivelor neletale destinate agrementului şi tirului sportiv, în alte spații decât în cele special amenajate, care nu sunt accesibile publicului.

„Prin natura acestor sporturi care atrag grupuri mari de oameni, în care se folosesc tehnici şi tactici militare, echipamente militare, acestea ar trebui supravegheate şi monitorizate, urmărindu-se păstrarea caracterului sportiv. Acum totul se desfăşoară haotic, prin păduri sau fabrici dezafectate cu potenţial pericol letal, fără supraveghere sau control din partea cuiva”,spune Ninel Peia.

Aleșii s-au gândit și la arcurile de agrement,care folosite în mod necorespunzător pot pune în pericol viaţa persoanelor din jur. Aceștia spun că datorită caracteristicilor acestora, aceste arme pot deveni letale şi totodată pot deveni uşor unelte de braconaj. Chiar dacă locul este delimitat şi semnalizat, viteza, energia unei săgeţi şi silenţiozitatea pot fi factori generatori de accidente.Și cei care se joacă cu puștile cu vopsea vor trebui să o facă doar în anumite spații,nu ca acum în hale sau fabrici dezafectate.

”Pentru armele de airsoft şi paintball situaţia este asemănătoare chiar dacă acestea nu pot provoca accidente letale, ele pot provoca leziuni grave ca de exemplu orbirea. Nu este suficient ca o zonă să fie semnalizată întrucât aceste proiectile pot depăşi lejer zona îngrădită. De asemenea, prin natura acestor sporturi care atrag grupuri mari de oameni, în care se folosesc tehnici şi tactici militare, echipamente militare, acestea ar trebui supravegheate şi monitorizate, urmărindu-se păstrarea caracterului sportiv.De asemenea, canalizarea acestor activităţi spre baze sportive ar introduce în circuitul economic venituri care acum se pierd, ar stimula investiţiile în acest segment de activitate şi ar concentra spre locuri bine definite cluburi sportive sau grupuri individuale de practicanţi”, spun inițiatorii legii.

Sursa: libertatea.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite