Prefectul Mihai Pașca denunță funcționarea ilegală a unei stații de carburanți din Felnac; vezi cui aparține benzinăria
Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, a lansat un avertisment ferm privind nerespectarea legislației de către un agent economic din Felnac, care continuă să comercializeze carburanți în ciuda sancțiunilor și măsurilor de suspendare dispuse anterior. În cadrul unei conferințe de presă, Pașca a detaliat acțiunile autorităților susținând că benzinăria aparține primarului.
„Ați fost informați în cursul acestei veri de faptul că am demarat o acțiune în cadrul căreia, la doi ani după accidentul de la Crevedia, verificăm modul în care se respectă legea de către agenții economici care comercializează carburanți”, a declarat prefectul. Acțiunea a început în vară, vizând în primă fază operatorii care fuseseră sancționați anterior: „pentru că am început cu cei care acum doi ani la un control similar au fost depistați că nu respectă prevederile legale în vigoare”. Astfel, „a fost depistat un agent economic din Felnac care nu avea avizele necesare pentru desfășarea activității, între care era avizul de mediu atunci constatat ca fiind lipsă”. În urma verificărilor, „s-a dispus suspendarea activității și s-a aplicat o amendă atât pentru lipsa avizului cât și pentru faptul că se pare că și în trecut îi fusese suspendată activitatea și nu respectase această măsură”.
Deși măsurile au fost aplicate în august, prefectul a semnalat că „au ajuns la cunoștința noastră informații conform cărora respectivul agent economic continuă să funcționeze fără a lua în considerare măsurile dispuse, fără a avea în continuare avizele necesare”. În urma unei noi verificări, agenții constatatorii s-au deplasat la Felnac, la sediul acestei societăți, unde au... constatat că „deși fusese aplicată măsura suspendării, societatea funcționa bine mersi și comercializa inclusiv carburanți, că în continuare nu are, bineînțeles, avizul de mediu și înțeleg că nici avizul ISU, care ar trebui să stea la baza dobândirii avizului de mediu”. Ca urmare a fost aplicată o amendă de 160.000 de lei în total, 100.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse în trecut și 60.000 de lei pentru funcționarea fără a avea avizul de mediu și s-a dispus din nou suspendarea activității.
„Am senzația că există persoane care cred că ne jucăm de aplicarea legii și că există persoane care consideră că autoritatea statului și a instituțiilor care aplică legea este o chestiune de joacă și poate fi încălcat oricând”, a spus Pașca, subliniind că „vom urmări nu doar aplicarea legii și și respectarea măsurilor dispuse”. În continuare, Pașca a ținut să precizeze că: „deși am aflat ulterior aplicării acestor sancțiuni în vară, că această stație de carburanți aparține primarului localității Felnac, nu mi s-a părut că este o chestiune foarte relevantă la momentul respectiv”. Totuși, „cred că este de așteptat de la un demnitar local, de la un primar, care este ales pentru a respecta la rândul său legea și pentru a se îngriji de viețile, de siguranța și de confortul oamenilor din localitate, de la un asemenea om aștept, în primul rând, să fie cel care respectă legea”. În privința sancțiunilor, prefectul a explicat că „poate plăti jumătate din minim, la fiecare dintre fapte. Ceea ce înseamnă, față de 160.000 amenda aplicate, un minim de plată efectiv de 40.000 lei”.
În final, prefectul a promis că la societatea cu pricina vor urma și alte controale care vizează perioada în care a funcționat, deși avea activitatea suspendată „vom face toate demersurile la organele abilitate pentru ca fiecare să verifice pe partea lui de competență și să ia măsuri”.



















