Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Economia ”duduie”, dar toate se scumpesc! Preţurile de consum au crescut cu 3,8%

Rata anuală a prețurilor a fost de 3,8% în luna iulie 2019

Economia ”duduie”, dar toate se scumpesc! Preţurile de consum au crescut cu 3,8%
Comentează 0

Preţurile de consum, în luna iunie 2019 comparativ cu luna iunie 2018, au crescut cu 3,8%.

Creşterea economică se vede în buzunarul fiecăruia dintre noi, dar pe minus. Datele Institutului Naţional de Statistică arată scumpiri pe bandă rulantă, deși rata anuală a inflației a scăzut, ajungând, în luna iunie, la 3,84%. 

Cel mai mult s-a scumpit produsul considerat, de-a lungul timpului, mâncarea săracului, cartoful. În primele şase luni ale anului, preţul cartofilor a crescut cu 37%.  Legumele şi fructele, în general, sunt mai scumpe cu 15-16 procente. Şi carnea s-a scumpit cu aproape 3%, cel mai mult, cea de porc, cu 3,86%.

În total, produsele alimentare costă în plus cu 4,11%, faţă de finalul anului trecut. La combustibili au crescut prețurile cu aproape cinci procente. La fel şi produsele din tutun.

Energia electrică, gazele şi încălzirea ne costă, de asemenea, mai mult. De exemplu, energia termică este acum cu 3,3% mai scumpă decât la finalul anului 2018. Dacă ne uităm la servicii, apa, canalizarea şi salubritatea sunt mai scumpe cu 4 procente, iar serviciile de poştă, cu peste 5%.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide