Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Comuna Macea, tot mai modernă, mai frumoasă și mai căutată de orășeni (FOTO şi VIDEO)

Iată că încet dar sigur, diferența dintre orașe și sate începe să dispară în avantajul celor care locuiesc la țară. Dacă privim în urmă cu 10-20 de ani, satul românesc de atunci era cu ulițele prăfuite sau cu noroi până la tereacul cizmei, de toamna până primăvara, iar astăzi aproape că toate aceste neajunsuri sunt la capitolul istorie. Unde și unde mai există câte o stradă (vorbim de comunele harnice, nu de excepții negative) care încă nu este asfaltată dar cu siguranță printr-un proiect viitor se va asfalta.

Comuna Macea, tot mai modernă, mai frumoasă și mai căutată de orășeni (FOTO şi VIDEO)
Comentează 0

Una dintre comunele care au cunoscut o modernizare fără precedent este și Macea cu localitatea aparținătoare Sânmartin. Dacă în urmă cu câțiva ani Sânmartinul era o localitate în ruină efectiv, iată că a renăscut din propria cenușă. Odată cu investițiile realizate de administrația locală în școală, străzi, piață și alte obiective, lucrurile s-au schimbat în bine. Astăzi, atât Macea cât și Sânmartinul, sunt foarte căutate de orășeni și nu puțini sunt cei care au ridicat acolo case noi fugind de tumultul orașului. De curând a fost finalizat și drumul județean Curtici-Macea-Sânmartin ceea ce va duce în viitorul apropiat la o dezvoltare și mai accentuată, datorită faptului că deja există investitori interesați să-și dezvolte o afacere pe teritoriul comunei.

Infrastructura, prioritatea administraţiei locale

În urmă cu două zile am stat de vorbă cu Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea care ne-a prezentat situația actuală din comună. „Prioritatea în acest mandat pe termen scurt, mediu și lung va fi infrastructura, vorbind de apă, canalizare și asfaltare străzi. Este lucrul cel mai important pentru o comună dacă se dorește o dezvoltare durabilă. Fără drumuri și utilități nici un investitor nu se va apropia, iar eu consider că aceste facilități sunt imperios necesare tuturor locuitorilor de la sate. Avem câteva obiective realizate plus drumurile județene, respectiv drumul Curtici-Macea-Sânmartin, unde s-au finalizat lucrările, putând spune că drumul este ca în palmă și pe această cale vreau să mulțumesc celor de la firma PORR pentru calitatea ireproșabilă a lucrării. În plus odată cu drumul s-au construit patru refugii de autobuz, iar pentru acest lucru trebuie să mulțumim Consiliului Județean Arad și domnului președinte Iustin Cionca care a fost tot timpul alături de noi. Peroanele și stațiile de autobuz le-am construit noi din bugetul local, urmând ca în câteva zile să montăm și clădirile stațiilor de autobuz. De asemenea s-au terminat lucrările de reabilitare a dispensarului din Macea și s-a dat în funcțiune actului medical. Lucrările au fost executate cu finanțare din P.N.D.L.

Anul acesta am început o serie de lucrări de investiții și reparații a unor obiective. Cu pavajul din vechile parcări și stații de autobuz, am construit noi parcări la Biserica Baptistă Macea și în fața Castelului din Macea, fiind acum două parcări mari care deservesc biserica, piața și castelul. Practic putem spune că avem parcări civilizate în fața tuturor instituțiilor și a magazinelor de interes public din comună, începând cu Primărie, școli, grădiniță etc. Apoi am renovat toaleta publică din zona căminului cultural, ce deservește parcul central și Căminul Cultural Macea. De asemenea și învățământul este prioritar pentru noi ca administrație locală, astfel că acum avem lucrări și la școli. La Şcoala „Pavel Covaci”, (scoala mare), lucrările sunt avansate în proporție de 85%, deși am avut din păcate unele întârzieri. La școala mică se lucrează la acoperiș și la extinderea clădirii. De asemenea se lucrează și la împrejmuirea cu gard a școlii. Lucrările avansează conform graficului și nu avem probleme de întârziere a lucrărilor. De asemenea, avem lucrări la cimitirul din satul bătrân, respectiv se construiește gardul din fața cimitirului cu panouri din beton, cu finanțare din bugetul local. Asa cum am amintit mai sus, am construit peroanele la noile stații de autobuz din Macea și Sânmartin, după ce s-a finalizat asfaltarea drumului județean. Piața din Sânmartin s-a dotat cu mese noi pentru legume-fructe și lactate. Centrul public multifuncțional din Sânmartin, respectiv piața este finalizat, doar că de cinci luni așteptăm branșamentul de la Enel, astfel încât de anul viitor se va putea deschide și aici o piață modernă. De asemenea, o altă investiție foarte benefică pentru comună este achiziția (din buget local) a unei perii măturătoare de asfalt care se atașează la tractor. De asemenea, s-a reparat magazia pieței din Macea și au început lucrările la repararea vechilor stații de autobuz, a acceselor, podețelor, se refac șanțurile din zona centrală, deoarece s-a înălțat drumul județean, fiind necesară și o modificare a intrărilor la instituțiile din zona centrală. Am finalizat nomenclatura stradală, respectiv stâlpii pentru denumirea străzilor sunt montați, urmând a se monta și plăcuțele cu denumirea străzilor, care momentan sunt în lucru. Tot anul acesta am făcut și evaluarea terenurilor din Macea și Sînmartin unde urmează a se scoate spre vânzare parcele noi pentru locuințe odată cu începerea noului an, când se vor face și licitațiile. Pe bugetul de anul acesta noi ne-am pregătit cu documentație pentru toate lucrările mari de infrastructură, proiecte tehnice și studii de fezabilitate. Avem pregătit studiul de fezabilitate pentru canalizarea menajeră în localitatea Sânmartin pe o lungime de 22 km cu tot cu aducțiunea de la Macea, având cerere de finanțare, proiectul fiind depus prin Programul Anghel Saligny. Avem proiectul tehnic finalizat pentru modernizare străzi în comuna Macea, un proiect care are ca obiect asfaltarea a 5,7 km străzi și ne referim aici la străzile care au rețea de canalizare. De asemenea avem depus spre finanțare tot prin Programul Anghel Saligny un proiect pentru extindere rețea de apă potabilă în localitatea Sânmartin. Alt proiect depus este pentru extindere rețea apă potabilă și canalizare în localitatea Macea, având ca obiect extindere rețea apă potabilă pe o lungime de 10 km și extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de 11,2 km. Studiul de fezabilitate este în lucru iar cererea de finanțare este depusă tot prin Programul Anghel Saligny. În lucru mai este și studiul de fezabilitate privind pista de biciclete între Curtici Macea și Sânmartin, pe o lungime de 9 km, urmând să căutăm surse de finanțare din fonduri europene sau guvernamentale. Avem în lucru studiu de fezabilitate privind baza sportivă de agrement și servicii în comuna Macea, urmând să găsim o sursă de finanțare și pentru acest obiectiv, fie din fonduri U.E., guvernamental sau C.J.Arad.  Am finalizat și studiul de fezabilitate pentru asfaltarea tuturor străzilor din localitatea Sânmartin cu o lungime totală de 9 km.  Referitor la extinderea rețelei de gaz metan, la Macea și Sânmartin, unde am reușit să extindem rețeaua cu 12 km, însă din cauza modificării unei legi apărute ulterior, care a interzis administrațiilor locale finanțarea acestor lucrări, am fost nevoiți să renunțăm la următorul proiect care viza închiderea acestor lucrări de extindere a rețelei de gaz din Macea și Sânmartin. În Macea au rămas 2 km, iar la Sânmartin 5 km de rețea. Din informațiile noastre rezultă că se va modifica legea din nou și vom putea începe lucrările la rețeaua de gaz, astfel încât să acoperim ambele localități pe toate străzile în ceea ce înseamnă rețeaua de gaz. Avem câteva proiecte depuse care sunt cuprinse în lista sinteză la CNI, fiind vorba de bazin de înot didactic în Macea și sediu nou primărie Macea. De asemenea, ne gândim la renovarea grădiniței cu program prelungit din Macea, a școlii și grădiniței din Satu Nou, a căminului cultural din Sânmartin, a vechii școli cu clasele I-IV din Sânmartin (lângă parc). Deocamdată căutăm finanțare din diverse surse, fie europene, guvernamentale sau CJA. Lucrăm și la studiul de fezabilitate privind extinderea iluminatului public pe anumite străzi și a iluminatului arhitectural al instituțiilor din zona centrală. Pentru toate proiectele depuse este necesar a se aloca foarte mult timp datorită birocrației stufoase din România, însă cei din echipa Primăriei muncesc zi de zi pentru a se putea implementa și aceste proiecte care vor deveni investiții benefice pentru comună. Am realizat strategia de dezvoltare a comunei pe următorii ani, în ceea ce privesc investițiile, s-au făcut reparații pe străzi cu piatră acolo unde era necesar, iar în cartierul nou de locuințe se lucrează la extinderea rețelei de apă și canalizare, lucrări finanțate prin AFIR. S-a asfaltat și drumul județean Sânmartin-Șimand pe o lungime de cca 8 km și au început lucrările de pietruire pentru drumului Sînmartin-Socodor, urmând ca anul viitor să înceapă asfaltarea (11km). Atunci vom putea spune că toate drumurile județene care fac legătura cu Macea și Sînmartin sunt modernizate. Odată cu modernizarea acestor drumuri atrag și investitori în comună, încât deja suntem în discuție cu câteva societăți care vor să facă investiții în comuna noastră, iar dacă se vor concretiza, vor aduce noi locuri de muncă și un aport la creșterea bugetului local. Zi de zi am încercat să înfrumusețăm comuna prin lucrările edilitare de care se ocupă în permanență viceprimarul Andrei Joandrea. Am achiziționat pentru deplasările în localitate două scutere electrice pentru personalul primăriei, astfel încât să facem economie la combustibil. Sunt foarte utile pentru noi și de asemenea, nu poluează. Și anul acesta s-au ridicat resturile vegetale și crengile din localitate asa cum facem an de an, primăvara și toamna, încă se mai lucrează la colectarea lor astfel încât la apropierea sărbătorilor să fie ridicate în totalitate. Pe plan cultural suntem în aceeași situație ca anul trecut. Din păcate nu am avut evenimente culturale nici în acest an, din cauza evoluției pandemiei Covid-19. Nu s-au putut realiza evenimente mari, cu participare mare, dar sperăm ca anul viitor să putem intra în normal dacă situația o va permite și vom da drumul la toate evenimentele tradiționale din comună. Singurul eveniment realizat, dar restrâns, a fost depunerea de coroane la Ziua Eroilor și de Ziua Națională a României, cu participarea Primăriei, Consiliului Local, Poliției și S.V.S.U. De anul viitor vom reloca pubelele pentru selecția cartonului și a sticlei în mai multe puncte care vor fi supravegheate video, întrucât din păcate nu s-a respectat selecția acestor deșeuri menajere. S-a montat iluminatul arhitectural pentru sărbătorile de iarnă atât în Macea, cât și la Sânmartin, sperând să ne putem bucura din plin de sărbătorile de iarnă. Și totodată ca primar, doresc să transmit, împreună cu viceprimarul Andrei Joandrea și Consiliul Local «Sărbători fericite și binecuvântate tuturor locuitorilor comunei noastre!»”, a spus primarul Ciprian Otlăcan.

Galerie foto (130)

Articole asemanatoare