Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Comuna Brazii este un nesfârșit șantier, dar în curând va fi asfaltată 100%

Comuna Brazii este un nesfârșit șantier, dar în curând va fi asfaltată 100%
Comentează 0

Comuna Brazii este asezată pe valea Crișului Alb la circa 4 km de Gurahonț, în sudul depresiunii acestuia, pe drumul județean care leagă Gurahonțul de Julița pe Valea Mureșului. Comuna are o suprafață totală de 12 167 Ha, fiind totuși una dintre comunele mici din județul Arad, având puțin peste 1200 locuitori în toate cele șase localități care alcătuiesc comuna Brazii, însă în același timp este una dintre comunele bine dezvoltate în ceea ce privește infrastructura, având accesate multe proiecte de investiții, fie prin P.N.D.L. fie proiecte cu finanțare Europeană finalizate sau în curs de implementare, devansând de departe comune mult mai mari din județ cum este Tauț, Șicula etc.

Deși relieful comunei este unul de deal cu sate mici așezate între păduri pe firul văilor cum este cazul localităților Buceava - Șoimuș, Mădrigești și Iacobini, doar localitatea Secaș și Brazii fiind oarecum o excepție, administrația locală a reușit să realizeze proiecte foarte mari, precum asfaltări de drumuri și străzi, reabilitări de școli, grădinițe și cămine culturale, drumuri agricole , regularizări de văi ( la Mădrigești) și altele. Chiar în acest moment se derulează două proiecte mari în comună, astfel că putem spune că este șantier peste tot începând de la Secaș până la Mădrigești. Este vorba de un proiect pe fonduri Europene și unul cu finanțare guvernamentală (PNDL) astfel că acum se lucrează intens la asfaltarea ultimelor străzi din comună și la construcția a patru poduri, iar odată finalizate aceste lucrări se poate spune că întreaga comună este asfaltată în totalitate.

Da, comuna Brazii va avea asfalt 100% până la ultima casă. Am vizitat fiecare șantier din comună alături de primarul interimar al comunei Brazii, domnul Vesa Nicușor și am rămas plăcut surprins de numărul utilajelor în lucru dar și de ritmul alert al echipelor de muncitori. ,,Suntem în lucru cu ultimul proiect mare care vizează asfaltarea ultimelor străzi din comună fiind un proiect cu finanțare din fonduri AFIR (Uniunea Europeană). De asemenea se lucrează la două din cele patru poduri, respectiv un pod peste Valea Secaș, unde au fost montate déjà grinzile și un alt pod, peste valea Iacobini, unde urmează montarea grinzilor începând cu săptămâna viitoare. În ceea ce privește lucrările pe străzile din comună putem spune că mare parte sunt asfaltate, iar acum se lucrează la Mădrigești la podețe și capuri de poduri, cât și pe strada paralelă cu drumul județean 708 Gurahonț-Julița, unde acum se lucrează intens cu utileje la patul drumului, apoi urmează a fi asfaltat. De asemenea o altă echipă lucrează la Secaș, la podețe, capuri de poduri și la săparea șanțurilor de scurgere a apei pe străzi, urmând a se asfalta apoi și străzile din partea de sus a satului Secaș.

De asemenea se va asfalta și strada numită ,,serpentină,, care coboară de la școala din Secaș la noul pod care acum este în lucru. Tot la Secaș se va monta și podețul din capătul celeilalte străzi care face legătura cu partea de sus a satului. Și pentru acel podeț avem déjà aduse elementele prefabricate de la Deva, urmând a se monta podețul și a se pietrui strada, după care se va turna binențeles și asfaltul. La Brazii avem și acolo aduse elementele prefabricate pentru alt podeț pe strada bisericii,  urmând a se monta în cel mai scurt timp. Apoi urmează lărgirea și modernizarea podului din localitatea Buceava și a unuia din Secaș, astfel încât să se poată circula pe ele în condiții sigure. Finanțarea acestor poduri a fost asigurată prin programul PNDL. De asemenea urmează și montarea unor podețe dalate finanțate prin AFIR, fiind vorba de patru podețe.

Vorbind de școli și grădinițe, putem spune că la Secaș atât școala primară cât și grădinița au fost reabilitate după standarde UE, respectând toate normele care se impun. De asemenea și la Mădrigești sa reabilitat atât școala cât și grădinița amintind faptul că aceste proiecte au fost finanțate prin PNDL și cofinanțări de la Consiliul Județean și bugetul local. La Școala Gimnazială din Iacobini au fost reabilitate și modernizate în ultimii ani sălile de clase, iar acum printr-un proiect finanțat prin programul PNDL se construiește un nou corp de clădire cu trei săli de clasă, o sală de sport și grupuri sociale, cu instalație de încălzire centrală respectând toate normele în vigoare. Sperăm ca în această toamnă să se finalizeze și acolo lucrările de construcție. Am modernizat de asemenea și căminele cultural de la Secaș, Brazii și Mădrigești, fiind totodată dotate cu tot ceea ce este necesar. Un alt proiect important pentru comună a fost regularizarea văii Sighișoara de la Măderigești unde malurile au fost înălțate și întărite cu piatră și beton pe o lungime de peste 1 km, astfel încât să nu mai avem surprize neplăcute cu inundațiile ca în anii trecuți.

Urmează etapa a doua a lucrărilor de regularizare,  când vor fi construite podețe de acces peste vale, gabioane și alte lucrări. La Iacobini gabioanele care sprijină peretele văii, sunt parte din proiectul cu străzile totalizând aprox. 160 m gabioane, astfel că am reușit să lărgim și strada asigurând accesul la locuințe pe acea stradă care ulterior a fost și asfaltată. Am construit și drumuri agricole pietruite cu finanțare U.E. între localitatea Buceava – Iacobini și Iacobini – Brazii, având o lungime totală de aproximativ 3 km dar totodată am reparat și alte drumuri agricole. Am amenajat șanțuri și podețe acolo unde era necesar atât în comună cât și pe drumurile agricole. De asemenea am sprijinit și sprijinim în continuare bisericile din comună indiferent de confesiune. Ca proiecte de viitor avem depus un proiect pe FONDUL DE MEDIU privind înlocuirea iluminatului public stradal trecându-se pe leduri care este mult mai economic, fiind vorba de aproximativ 300 de stâlpi pe întreaga comună.

Un alt proiect depus este pe măsura 1.5 SILVO-MEDIU finanțat prin fonduri Europene și prevede interzicerea exploatării forestiere în unele parcele din fondul forestier și păsunea comunală timp de 5 ani, asigurându-se în schimb fondurile necesare pentru conservarea și protejarea acelor parcele de pădure cât și plata administrării acestor suprafețe din fondul forestier, în valoare de aproape 200.000 euro (aprox.37.000 euro anual). Un alt proiect de viitor este construcția de capele în comună, finanțate de la bugetul local și sprijin de la Consiliul Județean. De asemenea avem în vedere și costruirea de trotuare în comună, amenajări de podețe și șanțuri de scurgerea apei precum și reabilitarea exterioară la unele corpuri de clădiri ale școlilor din comună.

Desigur că vor mai fi și alte proiecte pentru comunitatea noastră de aceea vreau să multumesc în primul rând bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să realizăm toate aceste obiective amintite mai sus pentru comunitatea noastră, iar pe această cale vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor din comună cu care am avut o colaborare foarte bună, cu respect , onoare și demnitate și nu în ultimul rând cu credință în Dumnezeu. Mulțumesc de asemenea și colegilor din primărie și consilierilor locali , dar în special fostului primar Ioan Vesa, cu care am realizat multe lucruri frumoase pentru comunitatea noastră. Dumnezeu să ne ajute să putem face împreună și în viitor lucruri frumoase pentru comuna noastră !,, a încheiat primarul interimar Vesa Nicușor.

Iată că acolo unde oamenii sunt gospodari se pot face lucruri deosebit de frumoase pentru comunități și pentru copiii care vin din urmă având nevoie de o viață mai ușoară pentru a nu fi nevoiți să plece în depărtări. Cine ar fi crezut în urmă cu 20 de ani că acea comună mică ca Brazii, parcă ruptă de lume, așeată între păduri cu drumuri pietruite și pline de băltoace, rupte mereu de peridocurile forestiere care coborau spre Gurahonț încărcate cu ,,Aurul verde,, al pădurilor de nepătruns ar putea ajunge vreodată una dintre cele mai dezvoltate comune de pe valea Crișului Alb !!? Și totuși a fost posibil datorită fostului primar Vesa Ioan și actualului primar Vesa Nicușor, care au știut mereu să facă echipă bună astfel încât acum pot fi mândri de ceea ce au realizat pentru semenii lor, pentru copiii acestor frumoase meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Nouă ca redacție nu ne rămâne decât să urăm actualului primar Vesa Nicușor mult success în continuare, iar Dumnezeu să fie cu voi toți !

Galerie foto (175)