Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Ce înseamnă a fi corect?”, subiectul unei activități preventive și moral-civice derulată la Școala Gimnazială „Dr. Ioan Domicico” din Semlac

Școala Gimnazială „Dr. Ioan Domicico” din Semlac a fost marți, amfitrioana unei activități preventive, educative și moral-civice: „Ce înseamnă a fi corect?”

„Ce înseamnă a fi corect?”, subiectul unei activități preventive și moral-civice derulată la Școala Gimnazială „Dr. Ioan Domicico” din Semlac
Comentează 1

Evenimentul educativ a fost coordonat de domnul agent șef Ciprian Tocan (Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității) și agent Roxana Neculau (din cadrul IPJ Arad), la care au participat comisar Adrian Niculae (Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Arad) și arhim. Conf. Univ. Teofan Mada (cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului).

Evenimentul educativ, la solicitarea conducerii Școlii Gimnaziale (director Daniela Vădăsan) și prin implicarea Comisiei pentru probleme culturale, de învățământ, sportive, de tineret, și de turism a Consiliului Județean Arad (Adrian Cătălin Butunoi) a fost organizat în cadrul activităților Comisiei Județene de Monitorizare a Activității Preventive – OMAI 119/2017 și a Programului de Prevenire a Delicvenței Juvenile și a Victimizării Minorilor. De asemenea, la eveniment au participat reprezentanții Primăriei Semlac (primar Letiția Stoian, consilieri locali), precum și numeroase cadre didactice școlare.

Cei 140 de elevi și eleve au manifestat un real interes față de subiectele discutate, dialogând și adresând întrebări. Conferențiarii au indicat copiilor prezenți cele mai bune aspecte de creștere și educație umană, civică și creștină. Copiii noștri trebuie educați să știe să folosească discernământul moral, discernământul etic: „acest lucru este bun, această faptă nu este atât de bună și acest lucru este rău”. Copiii trebuie să știe să evalueze, să distingă, să aibă criterii. Însă acest discernământ etic se învață acasă și se învață la școală: împreună, ambele. Școala nu-i înlocuiește pe părinți, ci este complementară părinților. Principiu fundamental cunoscut este următorul: orice alt colaborator în procesul educativ trebuie să acționeze în numele părinților, cu consensul lor și, într-o anumită măsură, și din încredințarea lor. Pentru a educa un copil avem nevoie de o comunitate. De aceea, în educația școlară nu trebuie să lipsească niciodată colaborarea dintre multiplele componente ale comunității educative în sine. Fără comunicare dinamică, reală și fără încredere reciprocă nu se construiește comunitate educativă și fără comunitate educativă nu se reușește să se educe.

T.M.

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide