Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

Zeci de torturi şi peste o mie de pachete pentru copiii instituţionalizaţi (FOTO)

Consiliul Județean Arad a găzduit astăzi un eveniment cu aproximativ 150 de participanți, reprezentanți ai unor asociații, copii instituționalizați, școli speciale și ai Direcției Generale de Asistență Socială și …

Comentează 0

A fost lansată o nouă sesiune a Programului Prima Conectare la apă şi canalizare; până CÂND trebuie depuse cererile

Arădenii cu venituri reduse care nu sunt racordați la rețelele publice de apă și canalizare pot fi branșați în mod gratuit prin programul „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și …

Comentează 0

„Vânătoare de comori în inima Cetății Aradului” (FOTO)

Consiliul Județean Arad a susținut concursul „Vânătoare de comori în inima Cetății Aradului”, o activitate a Asociației „Cetatea Voluntarilor”, în colaborare cu unitatea militară …

Comentează 0

Iustin Cionca a acordat o distincție pentru implicarea în proiectele sociale ale Aradului

Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, a oferit astăzi Geaninei Turcu, președintele Asociației „Răzvan Gabriel”, distincția „Bene Merenti” pentru contribuția personală deosebită …

Comentează 0

Controale, infracțiuni în trafic și persoane arestate, în minivacanța de Rusalii

În minivacanța ocazionată de 1 iunie și Rusaliile ortodoxe, polițiștii au defășurat mai multe acțiuni, controale și verificări, pentru impunerea respectării legislației rutiere și ordinea publică.

Comentează 0

Punctele de frontieră, supraaglomerate în minivacanță. Vezi câte persoane au tranzitat Nădlac II

La nivelul Poliţiei de Frontieră Oradea (de care aparține Serviciului Teritoritorial Arad, n.r.) au fost dispuse, pentru acest sfârşit de săptămână prelungit, măsuri de fluidizare a traficului în …

Comentează 0

Ce au făcut poliţiştii locali în minivacanţa dintre 1 Iunie şi Rusalii (FOTO)

În data de 1 iunie, în contextul derulării evenimentelor organizate de Ziua Copilului, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere și ordinii publice din cadrul Direcției Generale …

Comentează 0

Expoziția „Călătorie cu trenul la Arad” a strâns peste 3.500 de vizitatori (FOTO)

Peste 3.500 de arădeni au vizitat expoziția intitulată „Expoziție de modelism și istorie feroviară  «Călătorie cu trenul la Arad»”, ce a avut loc în minivacanța de Rusalii la Sala …

Comentează 2

Citire apometre la abonați în săptămâna 06.06.2023- 10.06.2023

Marți 06.06.2023 Vântului, Nucului, Emil Monțea, Bobocilor, Pașcani, Cpt.Ioan Fătu, Steagului, Pescaruș, Teodor Păcăteanu, Clopotului, Brândușei, Căpșunilor, Panselei, Iasomiei, Tarafului, Cobzei, Flacăra, …

Comentează 0

Salonul Internațional Ars Fotografica Arad – 2023, Ediția a XXIII-a

Asociația Foto Club Arad (fondată în 1968) vă invită să participați la Salonul Internațional Ars Fotografica Arad – 2023, Ediția a XXIII-a. Această ediție este una specială pentru că aniversăm 55 de ani …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?

Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …

Comentează

Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI

12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.

Comentează

Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală

Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …

Comentează

De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm

Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …

Comentează

Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini

Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …

Comentează

August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate

Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …

Comentează

Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite

Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …

Comentează

România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți

Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …

Comentează

Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi

Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …

Comentează

De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune

Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …

Comentează