Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Zeci de torturi şi peste o mie de pachete pentru copiii instituţionalizaţi (FOTO)

Consiliul Județean Arad a găzduit astăzi un eveniment cu aproximativ 150 de participanți, reprezentanți ai unor asociații, copii instituționalizați, școli speciale și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Acțiunea a fost organizată de Asociația „Împreună Suntem Mai Buni”, din Lipova. Zeci de torturi și peste o mie de pachete cu cadouri au fost înmânate copiilor instituționalizați, printr-o colaborare între Consiliul Județean, Asociația „Împreună Suntem Mai Buni”, Liga Studenților Universității „Aurel Vlaicu”, Asociația „Răzvan Gabriel” și Asociația „Special Medical Care”.

Zeci de torturi şi peste o mie de pachete pentru copiii instituţionalizaţi (FOTO)
Comentează 0

Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, a declarat în cadrul evenimentului că „fiecare inițiativă, fiecare proiect, fiecare gest de bine contează! Faptul că aceste asociații vin alături de administrație crește eficiența intervențiilor exact acolo unde este nevoie, la nivelul beneficiarului direct, eliminând din verigile birocratice și realizând o infrastructură a carității, care funcționează foarte bine în județul Arad”.

Referindu-se la organizatorul principal, Valentin Căldăraș, președintele Consiliului Județean a declarat că „acesta a reușit să genereze, cu altruism și bunătate, un ecosistem al întrajutorării, având ca mobil greutățile pe care el însuși a fost nevoit să și le gestioneze în viață. Eu cred cu tărie că domnul Căldăraș are o misiune, aceea de a se pune pe sine la dispoziția celorlalți, de a-i ajuta să-și trăiască viața prin viața sa, de a căuta și de a găsi soluții pentru oamenii care au nevoie de ajutor. Viața lui Valentin Căldăraș nu îi este dedicată sieși, ci celorlalți, iar la nivel individual, asta nu se numește sacrificiu, ci har”.

La finalul evenimentului, copiii prezenți au ridicat zeci de baloane în fața Consiliului Județean, marcând astfel și într-o manieră non-formală activitatea de astăzi. 

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite