Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bugetul municipiului a fost votat cu 11 amendamente depuse de consilierii PNL, USR PLUS, PMP şi UDMR

Cum vă informam încă de ieri PNL; USR PLUS, PMP şi UDMR au ajuns la un acord pentru votarea bugetului pe 2021 al municipiului Arad cu unele amendamente. Cele mai importante au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă comune.

Bugetul municipiului a fost votat cu 11 amendamente depuse de consilierii PNL, USR PLUS, PMP şi UDMR
Comentează 0

Astăzi, cu prilejul şedinţei ordinare au fost depuse şi votate 11 amendamente, susţinute de Antoanela Naaji, Andrei Korodi (PNL), Florin Stana (USR PLUS), Dorina-Stela Vornicu (PMP), Levente Bognar (UDMR), Codrin Dacian Vlad (USR PLUS), Lazăr Faur, Florin  Mariş, Liliana Waas şi Petru Barb (PNL). Mai trebuie spus că şi reprezentanţii PSD au avut un amendament care însă a obţinut doar trei voturi, adică voturile celor trei consilieri social-democraţi, restul consilierilor prezenţi la şedinţă abţinându-se.

Ce amendamente au trecut

Dar haideţi să vedem care au fost amendamentele depuse şi aprobate:

  •  alocarea sumei de 25.958,70 mii lei la capitolul „Învăţământ” în speţă unităţilor de învăţămâmnt preuniversitar de stat şi particular – Antoanela Naaji;
  •  alocarea sumei de 1.000 mii lei la capitolul Sănătate, titlul „Bunuri şi servicii” – Andrei Korodi;
  • alocarea sumei de 500 mii lei pentru obiectivul de investiţie „SF Construire spital nou” – Florin Stana;
  •  diminuarea cu suma de 1.050 mii lei a Programului Cultural General al Centrului Municipal de Cultură  Arad şi majorarea cu suma de 1.000 mii lei a cheltuielilor de personal la Filarmonica Arad – Dorina-Stela Vornicu;
  • alocarea sumei de 3.000 mii lei pentru obiectivul de investiţii „Sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor conform Legii nr. 153/2011 actualizată” – Bognar Levente;
  • alocarea sumei de 40.000 lei pentru obiectivul de investiţie „Actualizare DALI Reabilitare termică la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, local str. L. Blaga nr. 15, Arad – Vlad Codrin Dacian;
  • majorarea cu suma de 8.743 mii lei a creditelor bugetare la capitolul „Transporturi”, Titlul Bunuri şi servicii: servicii pentru întreţinere şi reparaţii curente străzi – Lazăr Faur;
  • alocarea sumei de 5.000 mii lei pentru anumite obiective de investiţii propuse de Direcţia Tehnică – Florin Mariş;
  • alocarea sumei de 101 mii lei pentru obiectivul de investiţie „Branşamente de apă şi racorduri de canalizare menajeră la imobile construite din fondul locativ al municipiului Arad, imobil Calea Timişorii nr. 25, imobil str. Emil Gârleanu nr. 12, imobil strada Bihorului nr. 6, ap. 8 şi 10” – Liliana Waas;
  • modificarea unor obiective de investiţii cuprinse în referatele Direcţiei de Dezvolatare şi întreţinere – Petru Barb;
  • majorarea cu 450 mii lei a cheltuielilor de personal la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” – Lazăr Faur.

Discuţii aprinse

În ceea ce priveşte amendamentul depus de PSD, întocmit fără a se preciza sumele cu care ar fi dimunuate diverse alocări bugetare, pentru alocarea sumei de 3.981.000 către Filarmonică, a stârnit discuţii aprinse, primarul Călin Bibarţ observând spre exemplu că în modul în care a fost redactat ar urma să diminueze întregul fond de salarii al Centrului Municipal de Cultură.

Pe de altă parte, social democraţii au insistat ca astăzi să se aloce banii pentru a acoperi întregul fond de salarii al Filarmonicii, deşi primarul le-a explicat că bugetul poate fi rectificat peste două luni şi în plus există şansa obţinerii unor fonduri guvernamentale, în situaţia în care nu este alocată toată suma încă de la început.

Având în vedere că la un moment dat spiritele s-au încins, ceea ce l-a făcut pe Ilie Cheşa, liderul grupului PSD, să ridice tonul, liberala Liliana Waas l-a întrebat pe acesta de câte ori şi-a făcut abonament la Filarmonică, dacă tot susţine cu atâta tărie alocarea a aproape patru milioane de lei pentru instituţia cu pricina.

La final, bugetul a obţinut 20 de voturi pentru, consilierii PSD alegând să se abţină. „Aş dori să mulţumesc tuturor colegilor pentru vot, inclusiv colegilor de la PSD care nu au votat, pentru că au avut dispobibilitatea de a accepta dialogul, colegilor de la PNL că au fost de acord să negocieze cu toate partidele şi celorlalte două partide că împreună cu PNL au fost de acord să accepte la masă un al treilea partid, când pentru adoptarea bugetului ar fi fost suficiente doar 12 voturi. Aş vrea să le mulţumesc că nu au condiţionat votul de niciun post politic, cum ar fi cel de viceprimar spre exemplu, nici alte posturi sau interese personale directe sau indirecte”, a spus la finalul şedinţei primarul Călin Bibarţ.

 

Galerie foto (51)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite