Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână

Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână
Comentează

În perioada 05 – 07 septembrie 2025, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea optimă a celor 80 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad.

Cele mai multe intervenții au constat în acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD intervenind la 70 de solicitări.

Totodată, salvatorii au acționat pentru stingerea a 5 incendii, precum și la 5 intervenții în sprijinul comunităților pentru deblocarea persoanelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Dintre cele 5 incendii izbucnite în acest sfârșit de săptămână, 4 au fost înregistrate la vegetație uscată în localitățile Mișca, Chișineu-Criș, Prunișor și Ineu, iar unul a afectat acoperișul unei case din localitatea Covăsânț.

Incendiile au fost stinse prompt, fără a se înregistra victime. Suprafața totală de teren afectată de incendiile de vegetație a fost de aproximativ 2500 de metri pătrați.

Vă reamintim că arderea vegetației uscate este strict interzisă. Utilizarea focului în spații deschise este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga rapid și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca victime.

Nu uitați! Informații despre comportamentul adecvat în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite