Vremea Romania, Arad -8°C

Stiri Arad

UVVG, prezentă la festivitatea dedicată sărbătoririi Anului Centenar

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a participat, în data de 14.11.2018, la ședința festivă comună a Consiliului Local Municipal Arad și a Consiliului Județean Arad, prilejuită de sărbătorirea Anului Centenar.

UVVG, prezentă la festivitatea dedicată sărbătoririi Anului Centenar
Comentează 0

Într-un cadru festiv și emoționant, în somptuoasa sală a Palatului Cultural din Arad, Comisia Centenar a județului Arad a conferit Medalia Centenar prefecților, parlamentarilor, consilierilor județeni și municipali care au reprezentat Aradul și și-au adus contribuția la viața socială a municipiului și județului, din 1990 până în prezent. O altă distincție, Ordinul Centenar, a fost acordată reprezentanților tuturor celor 78 de unități administrativ-teritoriale ale județului Arad.

Colanul Centenar i-a fost acordat Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, primăriei municipiului Oradea, primăriei municipiului Sibiu, și primăriei municipiului Arad. Comisia Centenar a precizat că a dorit, prin distincțiile acordate, să refacă axa spirituală a Marii Uniri, pe relația Oradea – Arad – Alba Iulia – Sibiu. Colanul Marii Uniri a fost înmânat de Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele UVVG, a subliniat: „Am participat la un eveniment deosebit, autoritățile locale împreună cu toate instituțiile au sărbătorit Centenarul Marii Uniri, într-un mod festiv, pe înaintașii noștri – Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Episcopul Aradului din aceea vreme Ioan (Ignatie) Papp. Ne bucurăm, că printre cei sărbătoriți a fost patronul Universității noastre – Vasile Goldiș, care a fost ideologul Marii Uniri, cel care a scris manifestul către popoarele lumii, a contribuit la redactarea proclamației de la Oradea și a documentelor Marii Uniri, care au fost citite la Alba Iulia. Vasile Goldiș a fost cel care a anunțat în Marea Adunare Națională desprinderea națiunii române de imperiul maghiar și actul de autodeterminare, precum și principalele obiective pe care le avea guvernul noii Românii, întrunit în Consiliul Dirigent. Noi, cei care suntem purtătorii testamentului lui Vasile Goldiș, cinstim cu multă pioșenie acest eveniment. În zilele următoare, vom organiza o sesiune internațională de comunicări științifice și vom inaugura, în cadrul Muzeului Memorial „Vasile Goldiș” din Palatul Românul, Sala Unirii, unde împreună cu studenții noștri vom aduce un omagiu celui care este patronul spiritual al Universității noastre”.        

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite