Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un medic de la Județean a mers la serviciu deși știa că are COVID-19; procurorii au început urmărirea penală

Un medic de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad trebuie să dea acum cu subsemnatul din cauză că a continuat să meargă la serviciu și să intre în contact cu pacienții și colegii deși știa că are coronavirus. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au deschis un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Un medic de la Județean a mers la serviciu deși știa că are COVID-19; procurorii au început urmărirea penală
Comentează 0

„În cuprinsul actului de sesizare întocmit întocmit în cauză s-a reţinut că la data de 25.03.2020 un medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Arad, deşi a cunoscut că este diagnosticat pozitiv cu virusul COVID 19, s-a prezentat la locul de muncă, unde a interacţionat cu colegii şi cu pacienţii, făcând posibilă transmiterea în acest mod a virusului şi altor persoane.

În  cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută de art. 352 alin.2 din Codul penal, precum şi continuarea urmăririi penale faţă de suspect.

Urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite