Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un apreciat medic arădean le transmite colegilor săi: „În aceste zile nu este loc de frică”

Un apreciat medic arădean, dr. Cătălin Hreniuc, șeful Secției de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, le transmite colegilor săi un mesaj de mobilizare: „În aceste zile nu este loc de frică”.

De altfel, trebuie spus că dr. Hreniuc a fost desemnat să coordoneze din punct de vedere medical activitatea primului spital de campanie din țară realizat de o administrație locală.

Un apreciat medic arădean le transmite colegilor săi: „În aceste zile nu este loc de frică”
Comentează 0

„Transmit un gând de apreciere și încredere tuturor colegilor mei, care în aceste zile luptă în prima linie împotriva virusului care face ravagii în întreaga lume, COVID-19. Este un efort imens. Dorul de familie, oboseala acumulată, riscul asumat căruia inevitabil suntem expuși în lupta cu acest virus periculos - sunt ipostaze cu care ne confruntăm zi de zi. Nu este ușor. Dar în aceste zile nu este loc de frică. Suntem într-o situație care e într-o permanentă dinamică. Ne apropiem de vârful epidemiei, iar acum este nevoie de noi mai mult ca oricând. Este nevoie să ne adunăm forțele, să rămânem «pe baricade», și să ne onorăm meseria cu mult curaj și profesionalism.

Am convingerea că această bătălie poate fi câștigată deopotrivă în comunitate, și în spațiul medical, prin unitate și responsabilitate. Îndemn arădenii să respecte cu strictețe regulile și recomandările autorităților. Acordați maximă atenție măsurilor de prevenție, pentru a evita contaminarea. Aveți grijă de voi și de familiile voastre!

Umăr la umăr, putem trece peste această provocare! Numai împreună vom reuși! Multă sănătate tuturor!”, susține dr. Cătălin Hreniuc.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite