Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Arad Fall Run 2026 a animat Zona 300 și malul Mureșului (FOTO)

Zona 300 și malul Mureșului au fost transformate  în piste de alergare pentru participanții la Arad Fall Run 2026. Evenimentul a cuprins probe pentru alergătorii de semimaraton și cros, dar și curse destinate familiilor și persoanelor cu dizabilități, precum și o probă populară cu caracter caritabil.

Arad Fall Run 2026 a animat Zona 300 și malul Mureșului (FOTO)
Comentează

Startul și sosirea au fost stabilite în Parcul Nou din Micălaca, Zona 300.

Programul a cuprins cinci probe, cele mai lungi fiind semimaratonul de 21 de kilometri și crosul de aproximativ 7 kilometri.

Semimaratonul și crosul au deschis ziua

Programul a început de dimineață, între orele 7:30 și 8:30 fiind prevăzută ridicarea kiturilor pentru semimaraton și cros, iar la ora 9:00 a fost stabilit startul probei de 21 de kilometri. Un sfert de oră mai târziu era programată plecarea concurenților înscriși la cros.

Semimaratonul, destinat participanților de minimum 16 ani, a avut o limită de timp de trei ore. Crosul s-a adresat celor cu vârsta de cel puțin 14 ani și a avut o limită de două ore.

Traseul de aproximativ 7 kilometri a combinat poteci, drumuri de pământ, dig, trotuare și zone pietonale. Unul dintre punctele aparte ale traseului a fost pasarela pietonală a podului CFR, cunoscut drept Podul Roșu, parcursă pe o distanță de aproximativ 300 de metri. Înaintea cursei, organizatorii atrăseseră atenția asupra denivelărilor și deschiderilor punctuale din plăcile metalice și le-au recomandat alergătorilor să reducă viteza la traversare.

Trei kilometri alergați pentru „Punem Rădăcini”

Programul a continuat apoi cu Cursa Populară de 3 kilometri „Punem Rădăcini”. Proba, deschisă participanților cu vârsta de minimum 7 ani, a avut și o componentă caritabilă. Taxa de 35 de lei a reprezentat o donație pentru proiectul „Punem Rădăcini”, iar participanților le-a fost oferit și un săculeț personalizat.

Family Run și o cursă dedicată persoanelor cu dizabilități

La prânz, Arad Fall Run 2026 și-a mutat accentul spre participarea în familie și incluziune, moment în care s-a dat startul comun pentru Family Run și al Cursa incluzivă, ambele pe distanța de un kilometru și cu participare gratuită.

Family Run a fost concepută pentru echipe alcătuite dintr-un părinte sau tutore legal și un copil cu vârsta de cel mult 6 ani. Regulamentul a prevăzut ca adultul și copilul să parcurgă împreună traseul și să treacă împreună linia de sosire.

Cursa incluzivă, cu caracter necompetitiv, a fost dedicată persoanelor cu dizabilități. Fiecare participant trebuia să aibă un însoțitor prezent la eveniment, acesta putând să îl însoțească și pe traseu atunci când situația o impunea. Pentru această probă nu au fost prevăzute clasament și podium, participanții urmând să primească medalie și diplomă de participare.

Ei au fost câștigătorii

La Cursa Populară de 3 kilometri masculin, primul loc a fost ocupat de Răzvan Draia. Pe poziția a doua s-a clasat Eduard Timo  Koller, podiumul fiind completat de Alexandru Constantin Diaconescu.

La feminin, victoria i-a revenit Alesiei Maria Boata. Alessia Diaconescu, s-a clasat pe locul al doilea, iar Paula Roșioru-Orza, a ocupat poziția a treia.

Crosul de 7 kilometri masculin i-a avut pe podium pe Edward Halapi, care a încheiat cursa în 23:07.76. Cristian Taut s-a clasat pe locul al doilea, cu 23:32.42, iar Albert Mario Zaharia a completat podiumul, cu timpul de 24:09.55.

La feminin, Daniela Balan a ocupat primul loc, cu timpul de 25:29.83. Pe poziția a doua s-a clasat Tabita Teusan, cu timpul de 25:52.56, iar locul al treilea i-a revenit Denisei Florentina Tascuneanu, cu 29:28.36.

La Semimaratonul de 21 de kilometri victoria i-a revenit în întrecere masculină lui Silviu Stoica, care a parcurs cei 21 de kilometri în 1:11:48.93. Marius-Adrian Fora a ocupat locul al doilea, cu 1:13:03.41, iar Emanuel Dumitru s-a clasat pe poziția a treia, cu  1:16:16.86.

La feminin, Anca-Maria Iuga a câștigat proba cu 1:29:07.46. Pe locul al doilea s-a clasat Ana Carla Ivanciov, cu 1:33:45.82, iar Raluca Burtea a încheiat pe poziția a treia, cu 1:36:10.32.

Cursa Family a fost câștigată de familia Orza. Pe locul al doilea s-a clasat familia Bragia poziția a treia fiind ocupată de familia Neda.

Foto: MIX STUDIO

 

Galerie foto (214)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite