Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

,,Retina deformată" & ”Sculptura moale” la Galeria DELTA

Galeria de Artă DELTA găzduiește până pe data de 7 mai o provocatoare expoziție de pictură a Corinei Stoica (,,Retina deformată"), acompaniată de nu mai puțin interesantele lucrări ale Emanuelei Hrițcu, …

Comentează 0

Festival de volei- cadeți la Arad

  Clubul de volei Westar din Arad a fost , în perioada 16-18 aprilie, gazda celui de-al doilea turneu de volei național pentru cadeți și cadete. Meciurile s-au disputat în sala de sport a Școlii Generale …

Comentează 0

Staţiunea Moneasa a ajuns să fie vizitată de urşi

Aflat probabil în căutarea hranei, un urs a ajuns în staţiunea Moneasa. Animalul a fost fotografiat lângă lac şi potrivit localnicilor a devastat şi o stupină.

Comentează 1

Petrecere întreruptă de polițiști și jandarmi, la Monoroștia

Azi-noapte, polițiștii Secției 8 Săvârșin împreună cu jandarmii, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, într-un canton silvic din …

Comentează 0

2.265 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care la Arad 70

BULETIN DE PRESĂ  18 aprilie 2021, ora 13.00           Până astăzi, 18 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029.304 cazuri de persoane …

Comentează 1

Încă un eveniment de succes marca Gătim împreună pentru o lume mai bună

Evenimentul caritabil de la Port Arthur organizat de către asociația Gătim împreună pentru o lume mai bună a fost un succes. Aproximativ 250 de persoane au participat la acțiunea caritabilă, bineînțeles că nu în …

Comentează 0

INCIDENȚA LA ZI (18.04.2021) A CAZURILOR DE COVID-19 ÎN LOCALITĂȚILE JUDEȚULUI ARAD

În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad …

Comentează 0

Cei 4 (patru) care au speriat Loteria Română

P(r)oza zilei: Cei 4 (patru) care au speriat Loteria Română Cei patru redactori ai site-ului arădean www.arq.ro (de la stânga la dreapta: Lucian Șerban, Vasile Zărăndan, Simina Balasz și Robert Nagy) au …

Comentează 11

Țigări ascunse într-o autoutilitară, descoperite la PTF Nădlac (FOTO)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit, ascunse într-o autoutilitară, 2.737 de pachete de ţigări, în valoare de 54.740 lei, pe care şoferul mijlocului de …

Comentează 0

Vremea 18 aprilie - Temperaturi scăzute în cea mai mare parte a țării - În ce zone plouă

Vremea se menține una rece în data de 18 aprilie.

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?

Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …

Comentează

Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?

Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …

Comentează

Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI

12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.

Comentează

Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală

Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …

Comentează

De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm

Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …

Comentează

Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini

Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …

Comentează

August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate

Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …

Comentează

Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite

Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …

Comentează

România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți

Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …

Comentează

Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi

Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …

Comentează