Petrecere întreruptă de polițiști și jandarmi, la Monoroștia
Azi-noapte, polițiștii Secției 8 Săvârșin împreună cu jandarmii, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, într-un canton silvic din localitatea Monoroștia, comuna Bârzava, ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020.

La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre o petrecere, la care participau 20 de persoane.
Toți participanții au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 5000 de lei conform Legii 55/2020 pentru participarea la evenimente private în spații închise.
„Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc)”, spun reprezentanții IPJ Arad.