A vrut să-și convingă fosta concubină să se împace folosind un cuțit; vezi ce spunea că va face dacă nu își atinge scopul
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a încălcat în mod repetat ordinul de protecție emis împotriva sa de Judecătoria Arad. Potrivit procurorilor, acesta și-ar fi căutat fosta concubină atât la locul de muncă, cât și la domiciliu, deși avea interdicția de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 50 de metri.
Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi avut loc în zilele de 26 și 27 octombrie. În ambele situații, bărbatul ar fi încălcat măsurile stabilite prin ordinul de protecție și s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metri de fosta sa concubină. Mai mult, acesta ar fi căutat-o pe femeie la locul de muncă și la domiciliu.
În aceste împrejurări, bărbatul ar fi avut asupra sa un cuțit, pe care și l-ar fi pus la nivelul gâtului, spunându-i fostei concubine că se va autovătăma dacă aceasta nu se împacă cu el.
În 28 octombrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad, solicitând arestarea preventivă a inculpatului.
Propunerea procurorilor a fost admisă, iar pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de Copilot





















